Răbdarea necazurilor

Dar asta nu înseamnă că doar cei necredincioşi rabdă necazuri. Sfântul Isaac Sirul a preluat şi a dezvoltat de la Sfântul Marcu Ascetul cauzele necazurilor. El spune că şi celui credincios îi vin necazuri. (1) Din pricina păcatelor sale din trecut, cum i s-a întâmplat lui Moise când Dumnezeu nu i-a permis să intre în Ţara promisă. (2) Pentru încercarea credinţei, aşa cum i s-a întâmplat lui Iov. (3) Pentru ferirea de mândrie, Sfântul Apostol Pavel a suportat întreaga viaţă o boală grea şi dureroasă, asta în timp ce oamenii din jurul său se vindecau – iată ce spune Apostolul Pavel despre boala sa: „Şi pentru ca să nu mă trufesc cu măreţia descoperirilor, datu-mi-s-a mie un ghimpe în trup, un înger al satanei, să mă bată peste obraz, ca să nu mă trufesc. Pentru aceasta de trei ori am rugat pe Domnul ca să-l îndepărteze de la mine; şi mi-a zis: Îţi este de ajuns harul Meu, căci puterea Mea se desăvârşeşte în slăbiciune. Deci, foarte bucuros, mă voi lăuda mai ales întru slăbiciunile mele, ca să locuiască în mine puterea lui Hristos” (II Corinteni, 12; 7-9), iar evanghelistul Luca ne vorbește astfel despre puterea Apostolului Pavel de a-i vindeca pe alţii: „Peste cei ce erau bolnavi se puneau ştergare sau şorţuri purtate de Pavel, şi bolile se depărtau de ei, iar duhurile cele rele ieşeau din ei” (Faptele Apostolilor 19; 12). (4) Răbdăm necazuri şi pentru păcatele altora, aşa cum Însuşi Iisus Hristos a răbdat răstignire pentru păcatele tuturor.

Sfântul Marcu Ascetul insistă pe două aspecte: să ne temem dacă pentru păcatele noastre nu am răbdat necazuri, fiindcă odată ce suferim în această lume pentru ele, nu vom mai fi judecaţi; şi să ne bucurăm când oamenii ne fac pe nedrept necazuri, fiindcă vom fi mângâiaţi de Dumnezeu. Tot el ne spune: „De ai fost înălţat prin laude, aşteaptă ocara!”.

Sunt multe învăţături despre răbdarea necazurilor. Însă important e să ştim că, indiferent de cauzele pentru care ne vin, Dumnezeu le îngăduie spre mântuirea noastră şi a celor de lângă noi. Să rămânem tari în credinţă atunci când suntem încercaţi şi să mulţumim Domnului şi pentru cele bune, şi pentru cele care ne aduc suferinţă.