UE / Nato

Rada de la Kiev aprobă desfășurarea mai multor manevre militare comune cu NATO și Republica Moldova

Rada Supremă de la Kiev (parlamentul) a aprobat marți desfășurarea a unor manevre militare comune cu țări ale NATO și UE, care vor avea loc din mai până în noiembrie pe teritoriul Ucrainei, inclusiv în apele Mării Negre, informează AFP.

Textul a fost aprobat cu 235 de voturi pentru și niciunul împotrivă. ‘Este o bună ocazie pentru a dezvolta forțele noastre armate’, a declarat ministrul ucrainean al apărării Mihail Koval.

Proiectul de lege, publicat pe site-ul Parlamentului de la Kiev, cere ca Legislativul ucrainean să autorizeze accesul pe teritoriul naţional pentru trupe străine în vederea desfăşurării a şapte exerciţii: “Public Order 2014″, cu participarea poliţiei militare poloneze, “Rapid Trident 2014″, cu participarea forţelor din SUA, “Safe Sky 2014″, cu aviaţia poloneză, “Sea Breeze 2014″, cu forţele americane, două exerciţii multinaţionale – “Light Avalanche-2014″ şi “Carpates-2014″ – şi, în fine, “Sud-2014″, cu participarea unităţilor de infanterie şi vânători de munte din România şi Republica Moldova.

Aceste manevre, la care vor participa 7.000 de militari din 17 state, urmează să aibă loc în vestul Ucrainei, dar şi în Marea Neagră, în imediata apropiere a peninsulei Crimeea unde îşi are baza Flota Rusă.

Aprobarea de către Kiev a acestor manevre, care urmează să suscite puternice reacţii negative din partea Moscovei, intervine în contextul în care şefii diplomaţiilor din cele 28 de state membre ale NATO urmează să discute la Bruxelles o întărire a prezenţei Alianţei Nord-Atlantice în Europa de Est.

Ucraina, fostă republică sovietică, nu face parte din NATO, dar mai multe voci din rândul noilor autorităţi pro-occidentale de la Kiev s-au pronunţat pentru apropierea de această organizaţie atlantică, ceea ce Moscova consideră o linie roşie.

Sursa: Agerpres.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *