Raionul Criuleni a rămas din nou fără președinte
Curtea de Apel Chişinău a anulat decizia Judecătoriei Criuleni, din luna decembrie 2022, prin care Pavel Spînu a fost repus în funcţia de preşedinte al raionului Criuleni, după ce a fost demis toamna trecută cu majoritatea voturilor consilierilor raionali, relatează Anticoruptie.md.
Decizia Curţii de Apel este irevocabilă, iar pentru asigurarea interimatului funcţiei de preşedinte al raionului Criuleni a fost desemnat consilierul socialist Nicolae Grati.
Pavel Spînu, membru al Platformei DA, a fost suspendat din funcţie la 2 septembrie 2022, în urma unor lupte pentru putere la Criuleni. Iniţiatorii înlăturării din funcţie a preşedintelui raionului Criuleni i-au incriminat managementul defectuos şi lipsa proiectelor investiţionale.
Cancelaria de stat a solicitat, la 23 septembrie, abrogarea deciziei Consiliului raional privind suspendarea lui Pavel Spînu, pe motiv că legislaţia prevede doar demiterea unui preşedinte de raion, dar nu şi suspendarea. Fiind repus în funcţie, Pavel Spînu nu s-a prezentat la serviciu.
La 5 decembrie 2022, Judecătoria Criuleni, prin încheierea semnată de judecătoarea Angela Bologan, a fost admisă cererea reclamantului Spînu Pavel privind suspendarea executării Deciziei Consiliului raional Criuleni din 23 .11.22 cu privire la alegerea Președintelui raionului Criuleni” se admite.
Vă amintim că în ultimii trei ani consilierii raionali au încercat de mai multe ori să-l demită pe Pavel Spînu. O astfel de tentativă a avut loc în octombrie 2020. O altă tentativă a avut loc în noiembrie 2021, când Spînu, sub presiunea unui grup de consilieri, a scris cerere de demisie, la care a renunţat în scurt timp. Întâmplător sau nu, tentativele de demiterea a lui Spînu au coincis cu încercările de a-l demite pe Oleg Ogor, între cei doi existând neînţelegeri de la începutul exercitării mandatului.Un Şi în aprilie 2022, grup de consilieri din raionul Criuleni au iniţiat procedura de demitere a preşedintelui raionului Pavel Spînu.
La finele lunii martie a anului trecu, au fost demişi vicepreşedinţii raionului Criuleni, Roman Onica şi Oleg Ogor. Pentru demiterea celor doi au votat majoritatea consilierilor raionali, doar trei s-au abţiinut. Într-o notă informativă a Consiliului raional Criuleni se arată că la baza demiterii celor doi au stat actele de constatare ale Autorităţii Naţionale de Integritate privind încălcarea regimului juridic al incompatibilităţilor. Totodată, cei doi ar fi făcut abuz de funcţie în interese personale.
Sursa: Anticoruptie.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!