Actualitate

RAPORT: Avem multe ACCIDENTE rutiere soldate cu DECESE pentru că drumurile sunt într-o stara DEGRADATĂ

De cele mai multe ori, calitatea proastă a drumurilor naţionale este rezultatul unui număr mare de accidente rutiere soldate cu decese, au menţionat reprezentanţii Inspectoratului Naţional de Patrulare (INP), în cadrul prezentării raportului, scrie IPN.

Datele ministerului mai arată că pe drumurile naţionale din numărul necesar de indicatoare rutiere, conform paşapoartelor drumurilor, sunt instalate doar 89%. Cifrele sunt asemănătoare şi pentru drumurile locale. Marcajul rutier orizontal este executat pe 52% din lungimea totală a drumurilor naţionale şi 1,8% din lungimea drumurilor locale.

În urma controalelor efectuate, INP a lansat propunerea de construire a parapetelor pietonale în locurile periculoase şi iluminarea acestora. Amenajarea sectoarelor de drum şi a străzilor cu frecvenţă sporită de accidente cu lumină pe timp de noapte, construcţia denivelărilor artificiale şi a benzilor rezonatoare transversale pe aceste tronsoane.

Totodată, s-a insistat pe demontarea panourilor publicitare amplasate contrar prevederilor Legii Drumurilor şi elaborarea paşapoartelor tehnice noi ale drumurilor naţionale şi locale. 

SURSA: IPN.MD

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *