Actualitate

Raport Consiliul Europei: Trupele Berkut sunt RESPONSABILE de morţii din Maidan

Raportul a fost publicat la Kiev astăzi, 31 martie, potrivit eurointegration.com.ua. „Judecând după materialele dosarului penal, responsabilitatea pentru cele mai multe dintre crimele comise pe 20 februarie 2014, poate fi atribuită membrilor Berkut… analiză a sute de ore de înregistrări şi materiale video de pe Internet a permis să se stabilească că un număr de 21-24 de membri ai trupelor Berkut au tras în participanţii la proteste…”, – se menţionează în document.

Potrivit raportului, „niciunul dintre membrii Berkut nu putea folosi arme fără să aibă un ordin direct de la comandantul lui, domnul Sadovnik”.

Documentul arată că majoritatea manifestanţilor care au fost ucişi pe 20 februarie au căpătat răni de armă Kalaşnikov calibru 7,62 * 39, aflat în dotarea luptătorilor „Berkut”.

„S-a stabilit că grupul condus de Sadovnik a primit 20 de automate AKS-47, care nu au fost returnate la locul de depozitare, dispărând”, – spune documentul.

„Anchetă a stabilit, analizând traiectoria gloanţelor că mai mult de 30 de persoane au fost împuşcate din spatele baricadei de beton aflate aproape de ieşirea din staţia de metrou Kresciatik, de pe stradă Institutska, care se corelează cu numeroase înregistrări pe Internet, care arată modul în care angajaţii Berkut în uniformă cu banderole galbene trăgeau din acel loc”, -se mai arată în raport.

Cel puţin trei manifestanţi au fost ucişi din hotelul Ucraina

„Procuratura Generală consideră că probele demonstrează că cel puţin trei din cele 49 de persoane ucise pe stradă Instytutska, au fost împuşcaţi din hotelul Ucraina, sau din clădirea conservatorului. ADe asemenea, au existat rapoarte neconfirmate că cel puţin 10 persoane au fost împuşcate de pe acoperişuri „, – spune documentul.

În acelaşi timp, datele privind un număr mare de morţi în urmă împuşcăturilor din partea unei terţe forţe nu s-au confirmat. Analiză balistică arată că mai mult de 30 de persoane au fost ucise de focuri de arme trase dinspre baricada de beton, ocupată de echipa Berkut condusă de Sadovnik.

Nu există dovezi suficienete ale prezenţei unei „a treia forţe”, sau a lunetiştilor.

Anchetatorii ucraineni nu au găsit dovezi suficiente care să probeze că pe 20 februarie 2014, pe stradă Instytutska au fost ucişi manifestanţi de către lunetişti şi nici despre prezenţa sau implicarea unei „a treia forţe” în evenimentele tragice din acea zi.

Această declaraţie a fost făcută la o conferinţă de presă la Kiev de către şeful Grupului Consultativ Internaţional (ISG), fostul preşedinte al Curţii Europene a Drepturilor Omului Nicolas Bratza.

El a menţionat în special că ştiE despre declaraţiile conducerii Ucrainei cu privire la implicarea unei „a treia forţe”, probabil din Rusia, în evenimentele de pe Maidan.

„Am examinat problema aşa-numitei „a treia forţe” şi am ajuns la concluzia că această întrebare rămâne deschisă, în ciuda faptului că există unele semne ALE PREZENŢEI cele de-a treia forţă”- a spus Bratza.

El a subliniat că ISG nu se opune teoriei celei de-a „treia forţe”, dar că anchetă oficială nu a oferit dovezile necesare.

Reamintim, pe 19 februarie 2015 şeful SBU, Valentin Nalivaicenko a declarat că „lunetiştii străini” au tras în manifestanţi pe Maidan, trăgătorii fiind coordonaţi de consilierul prezidenţial rus Vladislav Surkov.

Procuratura Generală a Ucrainei, la rândul sau, suspectează 20 de ofiţeri FSB pentru crime împotriva protestatarilor din Maidan.

sursa. paginaderusia.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *