Actualitate

Raportul Comisiei speciale pentru alimentația în școli și grădinițe a fost prezentat plenului Parlamentului

Potrivit raportului, Comisia specială s-a întrunit în 16 şedinţe de lucru, a efectuat opt vizite de documentare la instituţiile de învăţământ preşcolar. A organizat dezbateri publice cu participarea reprezentanţilor comitetelor părinteşti, precum și a audiat un șir de instituții responsabile, precum Centrul Naţional Anticorupţie, Ministerul Educaţiei, Ministerul Sănătăţii, Centrul de Sănătate Publică, Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor, Agenţia Achiziţii Publice, Direcţiile educaţie, tineret şi sport a sectoarelor municipiului Chişinău etc.

In urma vizitelor de documentare, deputații au depistat unele neajunsuri, precum lipsa înscrierilor în registrele de primire a produselor alimentare, carnea de vită recepţionată cu termenul de valabilitate la limita expirării, condiţii neconforme de păstrare a produselor, starea deplorabilă a blocurilor alimentare etc. Totodată, în discuție cu părinții, aceștea au comunicat că în farfuriile copiilor ajung, în continuare, produse care au fost interzise, precum margarina, laptele condensat, pâinea de calitate joasă etc. În unele grădiniţe copii nu primesc fructe, meniurile nu sunt adaptate vârstei, volumul unei porţii pentru copii de diferite vârste nu corespunde necesităţilor etc.

Pe parcursul desfășurării activității, deputații au sesizat Procuratura Generală cu privire la depăşirea atribuţiilor de serviciu de către persoanele publice din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor, implicarea funcţionarilor din cadrul direcţiilor educaţie, tineret şi sport din municipiul Chişinău în trucarea licitaţiilor și asupra acţiunilor persoanelor implicate în livrarea alimentelor alterate.

Membrii Comisiei au înaintat o inițiativa legislativă prin care asistenții medicali care activează în instituțiile preșcolare și de învățământ din țară ar putea trece în subordinea Centrelor Medicilor de Familie. Aceștea, în prezent activează fiind în subordinea directorilor de instituții. Schimbarea ar garanta un control mai eficient al recepționării produselor alimentare de la agenții economici.

Alte recomandări formulate de Comisie se referă la includerea reprezentantului Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor în grupul de achiziţii pentru a garanta şi supraveghea calitatea produselor, precum și aprobarea de către acesta a caietului de sarcini pentru participare la licitaţii.

Mecanismul de achiziţionare a produselor alimentare a fost propus de a fi modificat prin crearea combinatelor alimentare pentru instituţiile de învăţământ preşcolar şi preuniversitar la nivelul autorităţilor publice locale de nivelul II, care vor desfăşura licitaţiile. Membrii Comisiei au propus renovarea şi modernizarea blocurilor alimentare din incinta instituţiilor de învăţământ.

În baza raportului, plenul Legislativului a hotărât ca Guvernul, în termen de trei luni va elabora şi va prezenta Parlamentului propuneri privind modificarea şi completarea legislaţiei în vederea asigurării alimentaţiei calitative şi sigure pentru viaţa şi sănătatea copiilor în instituţiile de învăţământ. De asemenea, va adopta actele normative necesare pentru reglementarea aplicării uniforme a legislaţiei din domeniu. Procuratura Generală urmează, în termen de 2 luni, să informeze deputații asupra sesizărilor formulate.

Comisia a fost creată în baza Hotărârii Parlamentului din 23.12.2016, la inițiativa Speakerului Andrian Candu. Comisia este constituită din 7 membri, reprezentanți ai tuturor fracțiunilor și grupurilor parlamentare – Radu Mudreac, președinte, Valentina Rotaru, secretar, Elena Bodnarenco, Victor Roșca, Lilian Carp, Boris Golovin, Aliona Goța, anunță Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova. 

interlic.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *