Raportul Kroll este public – Shor este prezentat drept principalul vinovat, ar fi transferat sute de milioane din Shor Grup spre offshoruri
În total, în urma unor tranzacții foarte complexe între cele 3 bănci, cu implicarea unor firme afiliate grupului Shor, ale mai multor companii offshore înregistrate în Marea Britanie și Hong Kong, doar între 24 și 26 noiembrie 2014, Banca Socială a transferat către 5 companii necunoscute din Moldova o sumă de 13,5 miliarde de lei. Ulterior, aceste firme au transmis banii pe conturile din Letonia ale unor companii offshore înregistrate în Marea Britanie și Hong Kong.
În raportul Kroll nu este menționat numele lui Vladimir Filat în schimb apar nume celebre precum Petru Lucinschi, Viorel Melnic (șeful vămilor din RM 2008-2009) sau Marina Tauber (apropiată de T. Balițchi și medaliată de ÎPS Vladimir)
Toată schema se pare că a fost pusă la punct începând cu 2012, atunci când, grupul de companii condus de omul de afaceri Ilan Shor a început să preia controlul asupra celor trei bănci prin diferiți intermediari, susține Kroll. "Deocamdată nu este clar dacă el (Shor) a acționat singur sau împreună cu alte părți interesate (trad. n.)" este una din concluziile raportului Kroll..
Nu este clar și de ce s-a decis ca principalele tranzacții să fie realizate tocmai în perioada 24-26 noiembrie 2014.
Raportul Kroll mai menționează și o presupusă tentativă de a șterge urmele în cazul oferirii cu împrumut ale acestor sume. Este vorba despre cazul mașinii unei companii de pază ce face parte din același grup de firme Shor care a fost găsită incendiată la Ialoveni. Investigatorii susțin că în mașină, potrivit martorilor, s-ar fi aflat documente importante ce urmau să ajungă în arhive.
De asemenea, Kroll susține că de la bănci au fost recuperate mai multe harduri de pe care s-a încercat să fie ștearsă informația stocată, însă s-a reușit recuperarea datelor. De asemenea, investigatorii companiei au solicitat BNM să facă tot posibilul ca să preia toate datele electronice de pe servere, rețea, emailuri interne, dar și calculatoare ale celor bănci pentru a evita ștergerea informațiilor care ar putea servi ca probe pentru investigațiile ulterioare.
La final, Kroll susține că următoarea etapă în investigare ar fi cercetarea mai amănunțită a traseului acestor bani tranzacționați, dar și evaluarea exactă a prejudiciului creat.
Rămân totuși câteva întrebări la care raportul nu răspunde: 1. Care alte companii, înafara grupului Shor au luat credite compromise și cu ce persoane publice sunt afiliate aceste companii. 2. Spre ce companii au facut transferuri, companiile din grupul Shor? Cu ce persoane publice sunt asociate aceste companii?
„O fac deschis, fără să mă ascund după surse anonime. Dezbaterea pe această temă capătă accente false. Deja am văzut aşa zişii formatori de opinie ai unui partid, care se lansează în supoziţii şi minciuni cu o maxima laşitate. "
Voi publica acest raport exact aşa cum l-am primit, în forma lui originala, în limba engleză.
Ca politician, consider că opinia publică trebuie să aibă acces la acest document, plătit din banii cetăţenilor, să-l analizeze şi să înţeleagă mai bine ce s-a întâmplat în ultimii ani la BEM.
Ca fost specialist al unei companii de audit, înţeleg argumentele celor de la Kroll de a nu accepta publicarea, dar situaţia din Moldova şi responsabilitatea noastră faţă de a fi transparenţi cu cetăţenii, ne obligă să ne adaptăm deciziile la realităţile momentului şi la nevoia de a fi cât mai transparenţi pe un subiect care necesita clarificări cat mai urgente şi acţiuni decisive pentru recuperarea prejudiciului şi pedepsirea vinovaţilor.
Intenţionam să prezint acest raport mâine societăţii civile şi jurnaliştilor cu profil economic, însă consider că important este ca fiecare cetăţean să aibă acces la acest raport”, a menționat Candu.
Sursa: candu.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!