ActualitateRăzboi

Război civil în Rusia? Prigojin amenință că se va îndrepta spre Moscova. Wagner ocupă orașul Rostov-pe-Don. Tancurile au înconjurat administrația orașului, birourile FSB și ale MAI. Galerie foto

Prigojin a declarat că, dacă șeful Statului Major General Gherasimov și Șoigu nu vin la el, PMC Wagner se va îndrepta spre Moscova.

Prigojin a declarat că la ora 7:30, Wagner a preluat controlul asupra tututor instituțiilor militare din Rostov-pe-Don, inclusiv aerodromul.

O camionetă cu o mitralieră Wagner și o furgonetă neidentificată (cel mai probabil un civilă) a fost distrusă în regiunea Voronej.

Este posibil ca autoritățile din regiunea Voronej să interzică evenimentele publice și să înceapă să inspecteze mașinile.

Prigojin acuză comandamentul rus că efectuează atacuri mortale asupra taberelor luptătorilor săi, în timp ce Armata rusă neagă că a bombardat poziții ale grupului paramilitar.

Șeful grupării paramilitare ruse Wagner a făcut apel la o revoltă împotriva înaltului comandament militar rus, a afirmat că dispune de 25.000 de oameni și a cerut rușilor, în special soldaților, să li se alăture.

„Șeful Statului Major General tocmai a dat ordin să ridice avioanele și să deschidă focul asupra coloanelor care se mișcă printre vehiculele și camioanele civile”, a spus Prigojin. „Nu-i pasă pe cine ucide. Ei și-au ucis civilii de un an și jumătate în loc să lupte cu inamicul.”

Prigojin i-a lăudat pe piloții ruși pentru că „refuză să execute aceste ordine criminale”.

În dimineața zilei de 24 iunie, oameni înarmați au ocupat poziții în centrul orașului Rostov-pe-Don. După toate probabilitățile, aceștia sunt membri ai PMC Wagner.

Ziarul local 161.ru relatează că aceștia au înconjurat sediul districtului militar de sud, administrația orașului, birourile FSB și ale Ministerului de Interne. Pe străzile orașului se află tancuri.

Guvernatorul regiunii Rostov, Vasili Golubev, le-a cerut locuitorilor din Rostov pe Don “să se abțină de la deplasări în centrul orașului și, dacă este posibil, să nu-și părăsească locuințele”.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *