CSI / Rusia

(RĂZBOI ÎN UCRAINA) Numărul confirmat al persoanelor ucise în conflictul din Ucraina a crescut la peste 3.000 de morți

(UPDATE 16.45) Diversioniștii ruși, care se dau drept militari ucraineni împușcă pozițiile separatiștilor. Anunțul a fost făcut de către oficialii ucraineni în cadrul unui briefing. “Focuri de armă trase de pe teritoriul Federației Ruse nu au fost înregistrate în ultimele 24 de ore. În același timp, însă diversioniștii ruși recurg la provocări deschid focul asupra grupurilor teroriste”, au anunțat aceștia.

(UPDATE 16.00) Numărul confirmat al persoanelor ucise în conflictul din sud-estul Ucrainei a crescut la peste 3.000 de morți, dacă sunt incluse și victimele zborului MH17, dar cifra reală ar putea fi mai mare, a declarat luni șeful departamentului ONU pentru drepturile omului, Ivan Simonovic, citat de Reuters.

Potrivit acestuia, numărul oficial al persoanelor ucise în Ucraina în timpul conflictului, care a început la mijlocul lunii aprilie, este de 2.729. Dacă sunt luate în considerare cele 298 de victime ale prăbușirii avionului Boeing 777, aparținând Malaysia Airlines, numărul morților depășește 3.000, a specificat el.

‘Acest număr (de persoane ucise în Ucraina) include victimele înregistrate în baza resurselor disponibile și numărul real poate fi semnificativ mai mare’, a declarat Simonovic, într-o reuniune extraordinară a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), ce se desfășoară luni la sediul Organizației din Viena.

(Știre inițială) În Donbas teroriștii și militarii ruși continuă să tragă focuri de artilerie în direcția soldaților ucraineni și diferite obiecte din zonă. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate aproximativ 10 împușcături de artilerie.

Anunțul a fost făcut de către șeful centrului de cercetări politico-militare, Dmitrii Timciuc. „În ciuda faptului că a fost anunțată încetarea focului, militarii ruși și teroriștii continuă să atace pozițiile militarilor ucraineni folosind armament greu”, a spus acesta.

Reamintim că, autoritățile ucrainene și reprezentanții separatiștilor pro-ruși din Estul Ucrainei au ajuns la un armistițiu preliminar, vineri, 5 septembrie, în spatele ușilor închise, la Minsk. Un protocol pentru începerea de la ora 18:00 a unui armistițiu a fost semnat. Protocolului conține 14 puncte, inclusiv toate aspectele privind controlul, schimbul de prizonieri și alte probleme.

sursa: pravda.com.ua

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *