Externe

Război în Ucraina, ziua 112. Lupte violente în Donbas, liderul de la Kiev le cere soldaților ucraineni să reziste

Război în Ucraina, ziua 112. Se duc lupte violente în Donbas, acolo unde forțele armate ucrainene încearcă să facă faţă ofensivei ruse. Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski le cere soldaţilor săi ”să reziste”, în timp ce şefii NATO recunosc că Ucraina are nevoie de mai multe arme. Între timp, Rusia, prin Gazprom, a redus debitul de gaze naturale către Europa prin conducta Nord Stream 1. Totodată, Rusia va începe să restricționeze accesul public la unele date guvernamentale în încercarea de a proteja țara de sancțiuni suplimentare, a declarat marți Ministerul de Finanțe. De asemenea, Ministerul a precizat că va restricționa parțial informațiile despre cheltuielile bugetare pe care le face publice, ca răspuns la ”consecințele negative” ale sancțiunilor asupra economiei rusești.

UPDATE 10:00 Marea Britanie: Rusia controlează cea mai mare parte a orașului Severodonețk

Rusia controlează cea mai mare parte din orașul ucrainean Severodonețk, a anunțat Ministerul britanic al Apărării, potrivit BBC.

De asemenea, sute de civili au rămas blocați în combinatul Azot, situația fiind similară cu cea din Mariupol.

Rusia a promis încetarea focului timp de 12 ore, pentru evacuarea ucrainenilor, și le-a cerut soldaților ucraineni să depună armele și să se predea.

UPDATE 08:30 Lupte violente în Donbas. Zelenski le cere compatrioţilor ”să reziste”: „Este vital să rămânem în Donbas!

Marți seara, liderul ucrainean le-a cerut compatrioţilor săi să ”reziste” în Donbas, regiunea din estul Ucrainei considerată de el ”vitală” şi de care va depinde viitorul războiului dus de Moscova contra Kievului, conform AFP.

„Este vital să rămânem în Donbas!”, a declarat Zelenski în alocuţiunea sa zilnică către naţiune, difuzată pe Telegram, ”apărarea regiunii este esenţială pentru a da un indiciu despre cel care va domina în săptămânile următoare”. Astfel de afirmații au fost făcute de liderul de la Kiev în contextul în care combatanţii au făcut ravagii de câteva zile în Severodoneţk şi Lisiceansk, două oraşe gemene de aproximativ 100.000 de locuitori, a căror înfrângere ar permite trupelor de la Moscova să ţintească Sloviansk, în regiunea Doneţk, la 70 km vest.

UPDATE 08:00 Ucraina are nevoie de ”mai multe arme grele”, potrivit şefului NATO

Ţările occidentale ar trebui să trimită Kievului mai multe arme grele pentru a o ajuta să combată armata rusă care progresează în estul Ucrainei, a declarat marţi seară secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, informează AFP, citat de news.ro.

„Da, Ucraina are nevoie de mai multe arme grele”, a declarat Stoltenberg în timpul unei conferinţe de presă la Haga, după ce i-a întâlnit pe liderii a şapte ţări europene membre ale Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord, înaintea unui summit important. NATO a început să ”intensifice livrările de arme către Kiev”, a adăugat el, subliniind că ucrainenii ”depind absolut de (aceste livrări) pentru a face faţă agresiunii brutale a Rusiei”.

UPDATE 07:30 ONU îi avertizează pe ruși să nu adopte cu forța copii ucraineni

Un reprezentant al Organizației Națiunilor Unite susține că adopțiile nu sunt acceptate în timpul unei situații de criză și îi avertizează pe ruși să nu adopte copii din Ucraina, mutați în timpul războiului în Rusia, informează Mediafax. Se crede că mii de copii ucraineni au fost mutați în Rusia de la începutul invaziei. Un reprezentant al ONU avertizează că aceștia nu ar trebui să fie adoptați cu forța.

„Reiterăm, inclusiv Federației Ruse, că adopția nu ar trebui să aibă loc niciodată în timpul sau imediat după situații de urgență”, a declarat directorul regional al Fondului ONU pentru copii (Unicef) pentru Europa și Asia Centrală, Afshan Khan.

UPDATE 07:00 Rusia se protejează de sancțiuni. Restricționează informațiile despre cheltuielile bugetare

Rusia va începe să restricționeze accesul public la unele date guvernamentale în încercarea de a proteja țara de sancțiuni suplimentare, a declarat marți Ministerul de Finanțe.

Ministerul a mai precizat că va restricționa parțial informațiile despre cheltuielile bugetare pe care le face publice, ca răspuns la ”consecințele negative” ale sancțiunilor asupra economiei rusești. Stimulat de prețurile ridicate la energie pentru exporturile vitale de petrol și gaze ale Rusiei, excedentul bugetar al țării a ajuns la 1.490 de miliarde de ruble (26 miliarde de dolari) în primele cinci luni ale anului, potrivit datelor Ministerului de Finanțe, conform Reuters, citat de Mediafax.

Ministerul Energiei a restricționat accesul la datele sale lunare privind producția lunară de petrol și gaze, o serie de companii mari nu au fost autorizate să își dezvăluie situațiile financiare, iar banca centrală a limitat, de asemenea, publicarea unor date. 

Sursa: Observatornews.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.