CSI / RusiaExterne

Război în Ucraina, ziua 91. „Pur și simplu șterg Severodonețk de pe fața pământului”. Zelenski este dispus să vorbească cu Putin direct

Armata rusă încearcă cu orice preț să cucerească întreaga regiune Lugansk, din Donbas. Și-a intensificat ofensiva cu scopul de a „distruge totul”, declară președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Rușii și-au aruncat acolo toate forțele pe care le mai au. În regiunea Lugansk, rușii avansează din toate direcțiile deodată, spune și guvernatorul regional. Bombardamentele sunt din ce în ce mai intense la Severodonețk, un oraș strategic și una dintre ultimele redute. Ucrainenii luptă să apere Donbasul, care cuprinde regiunile Lugansk și Donețk și este controlat parțial din 2014 de separatiștii pro-ruși. Putin susține că a trimis armata pentru a salva populația de acolo de genocid. Va fi o ofensivă de durată. Ocupanții ruși va continua operațiunea militară specială până când toate obiectivele vor fi atinse, a anunțat ieri ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu.

„Pur și simplu șterg Severodonetk de pe fața pământului”

ACTUALIZARE 11:25 Trupele ruse avansează în estul Ucrainei și atacă orașele cheie, în special orașul industrial Severodonețk. Serghei Gaidai, guvernatorul regiunii de est a Luganskului, a declarat că rușii au lovit Severodonețk cu rachete și focuri de artilerie, în încercarea de a-și consolida controlul asupra provinciei și de a avansa în Ucraina, scrie The Gurdian.

„Situația este foarte dificilă și, din păcate, se agravează”, a spus Gaidai, care a numit ofensiva rusă ca „fiind din toate direcțiile”.

„Armata rusă a decis să distrugă complet Severodonetk. Pur și simplu șterg Severodonetk de pe fața pământului ”, a spus el.

Mii de trupe au fost trimise să ocupe regiunea Lugansk, a spus Gaidai, adăugând că bombardamentul de la Severodonetsk a fost atât de intens încât a fost prea târziu pentru ca 15.000 de civili să poată pleca.

Totodată, primarul din Kramatorsk, Aleksandr Honcharenko, a spus că mai multe clădiri rezidențiale au fost distruse sau avariate din cauza atacurilor aeriene care au lovit orașul peste noapte, dar că nu au fost victime.

Zelenski spune că va negocia direct doar cu Putin

ACTUALIZARE 11:05 Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski a declarat miercuri că este dispus să vorbească direct doar cu Vladimir Putin și nu prin intermediari.

El a adăugat că, dacă președintele rus „înțelege realitatea” există posibilitatea de a găsi o ieșire diplomatică din conflict.

Volodimir Zelenski a vorbit la Forumul Economic Mondial de la Davos unde a spus că Ucraina va lupta până când își va recupera întreg teritoriul.

Liderul de la Kiev a spus că Moscova ar trebui să-și retragă trupele înapoi la liniile existente înainte ca Rusia să-și înceapă invazia pe 24 februarie.

„Acesta ar putea fi un prim pas către discuții”, a spus el.

Aproape 240 de copii uciși în Ucraina

ACTUALIZARE 10.50 Cel puțin 238 de copii au fost uciși în războiul din Ucraina, a transmis Procuratura Generală.

Alți 433 de copii au fost răniți.

Se crede însă că numărul victimelor este mult mai mare, deoarece bilanțul nu include și numărul celor uciși sau răniți în zonele ocupate de ruși.

200 de cadavre descompuse, găsite într-un subsol din Mariupol. Rudele pot îngropa morții doar dacă declară că ucrainenii sunt de vină

ACTUALIZARE 9.40 „Mariupol este acum un oraș al fantomelor”, a declarat Petro Andrișcenko, consilier al primarului orașului-port devastat de ruși. Potrivit acestuia, potrivit unor estimări 22.000 de civili au fost uciși, dar e posibil ca numărul să fie mai mare. Sub ruinele unei clădiri bombardate au fost găsite 200 de cadavre. Morții nu pot îngropați decât dacă rudele dau o declarație video în care trebuie să spună  că vinovați sunt ucrainenii.

Petro Andrișcenko este consilier al primarului din Mariupol, a reușit să fugă din zonă, dar are informații de la oficialii care încă sunt blocați acolo, scrie CNN.

Potrivit lui Andrișcenko, oficialii primăriei din Mariupol cred că cel puțin 22.000 de locuitori ai orașului au fost uciși în trei luni de război.

Consilierul crede că în realitate ar fi vorba de mult mai mulți civili uciși.

El a declarat că 200 de cadavre au fost găsite sub ruinele unei clădiri, în timpul acțiunii de înlăturare a molozului. Cadavrele au fost găsite în subsol, în stare avansată de descompunere, a spus consilierul.

„Orașul s-a transformat într-un cimitir”, a adăugat el.

Cei pe care rudele vor să îi îngroape potrivit credinței religioase nu pot recupera cadavrele decât dacă susțin într-o înregistrare video că decedații au fost victime ale armatei ucrainene.

Situaţia din regiunea Lugansk „se înrăutăţeşte din oră în oră”

ACTUALIZARE 8.40 Situaţia de pe teren în regiunea Lugansk din estul Ucrainei, unde armata rusă a făcut progrese în ultimele zile, “se înrăutăţeşte din oră în oră”, a declarat guvernatorul regional Serhii Gaidai.

„Situaţia este foarte dificilă şi, din păcate, nu face decât să se agraveze. Se înrăutăţeşte din zi în zi, din oră în oră”, a spus el într-o înregistrare video postată pe canalul său Telegram.

„Bombardamentele sunt din ce în ce mai intense” şi ”armata rusă a decis să distrugă complet Severodoneţk”, un oraş strategic la nord-vest de Lugansk, a adăugat guvernatorul.

Severodoneţk ”este pe cale de a fi şters de pe faţa Pământului”, a afirmat el, calificând situaţia ”aproape critică”.

Pe măsură ce Putin rămâne fără soldați în Ucraina, rușii încearcă să-i recruteze la maratoane, concerte sau pe stradă

ACTUALIZARE 8.15. Câteva centre mobile de înrolare ale armatei ruse au fost zărite sâmbătă în orașul siberian Novosibirsk, în apropiere de locul în care se organiza o cursă de semimaraton, scrie The Moscow Times. În lipsa declarării oficiale a războiului cu Ucraina, ceea ce i-ar permite Rusiei să introducă o mobilizare generală, astfel de centre de recrutare apar din ce în ce mai des în orașele rusești în timp ce Putin dispune de tot mai puțini soldați pe care să îi trimită să lupte în război.

„Punct mobil de selecție pentru serviciu contractual” – scrie cu litere albastre pe unul dintre camioane, mesajul fiind suspendat deasupra unei imagini cu un portavion și un avion de luptă. O altă fotografie de la eveniment îi arată pe ofițerii de recrutare plimbându-se printre alergători.

Invazia trupelor ruse în Ucraina, un război ce s-a purtat pe mai multe fronturi împotriva apărării înverșunate a ucrainenilor, a epuizat rezervele Moscovei de infanteriști ruși, potrivit analiștilor, iar oficialii din armata rusă se grăbesc să umple golurile lăsate de pierderile suferite pe câmpul de luptă.

Consilier: 22.000 de oameni ar fi murit în Mariupol

ACTUALIZARE 8.00 „Mariupol este acum un oraș al fantomelor”, a declarat marți un consilier al primarului orașului-port ucrainean ruinat.  

Petro Andrișcenko a spus că oficialii primăriei Mariupol cred că cel puțin 22.000 de locuitori ai orașului au fost uciși în trei luni de război – o cifră care nu poate fi verificată în mod independent. El a spus că cei care sunt încă blocați acolo se tem să vorbească deschis despre situația din oraș.

Potrivit lui Andrișcenko, cifra de 22.000 de morți are la bază informațiile pe care le obține de la oficiali care sunt încă în oraș. El a spus însă că, în opinia lui, cifra morților este mult mai mare.

Mariupol a fost aruncat înapoi în Evul Mediu, a spus Andrișcenko.

Consilierul a adăugat că ucrainenii își pot recupera rudele ucise pentru a le îngropa doar dacă dau o declarație înregistrată că decedatul a fost ucis de armata ucraineană. 

„Este întuneric total în interiorul orașului. Singurele lumini sunt de la trupele ruse și patrule rusești”, a spus el. „Peste tot e miros de moarte și miros de fum.”

Zelenski: Situația din Donbas este extrem de dificilă

ACTUALIZARE 7.40 Volodimir Zelenski: Am supraviețuit acestor trei luni datorită zecilor de mii de fapte ale tuturor celor care apără statul. Și cu prețul a zeci de mii de vieți de bărbați și femei uciși de ocupanți.

Acum situația din Donbas este extrem de dificilă. De fapt, toată puterea pe care o mai are armata rusă a fost aruncată în luptă acolo. Liman, Popasna, Severodonețk, Sloviansk… Ocupanții vor să distrugă totul acolo.

Rusia a făcut încă o declarație complet falsă, potrivit căreia se presupune că a „încetinit” ofensiva intenționat. Ei bine, după trei luni de căutare a unei explicații pentru eșecul de a înfrânge Ucraina în trei zile, nu au venit cu nimic mai bun decât să susțină că ar fi plănuit să facă acest lucru.

Aproape 30.000 de soldați ruși au fost uciși. Peste 200 de avioane au fost doborâte. Au pierdut mii de tancuri rusești, vehicule blindate și alte echipamente. Aproape au epuizat rachetele.

Și vor să acopere asta cu minciuna că nu se luptă cu toate puterile? Penibil!

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *