Ultima oră

Război pe toate fronturile în PCRM! Reștnikov și-a șters textul de pe Facebook, după ce a fost apostrofat de Petkov

Nu a fost o noutate că în PCRM, partidul absurdului, există contradicții, că sunt două grupări pe interior, însă sunt sigur că nimeni nu s-a așteptat la plecarea lui Mark Tkaciuc din Parlament.

Ca un lucru normal pentru o societate, după noutatea bombă de azi dimineață, au început să circule prin presă, cît și pe rețelele de socializare, mai multe scenarii în privința viitorului lui Tkaciuc. Unele voci susțin că dînsul are în plan organizarea unui nou 7 aprilie cu ajutorul unei nu știu care organizații extremiste. Că-i supărat foc pe Voronin pentru comportamentul și declarațiile din ultimul timp pe care le-a făcut, și de aia și a abandonat “linia întâi a frontului”. Alții pur și simplu spun că este un joc electoral și nimic mai mult.

Cu toate că deputații comuniști au încercat cu tot dinadinsul să arate că partidul lor este mai unit ca niciodată, însă, volens-nolens, singuri și au demonstrat că acest partid al absurdului este dezbinat.

Primul a fost nimeni altul decât însăși liderul PCRM, Vladimir Voronin care, reieșind din declarațiile pe care le-a făcut, l-a numit pe Tkaciuc trădător. Următorul care s-a avântat să comenteze plecarea eminenței cenușii din legislativ a fost Artur Reșetnicov. Dumnealui a scris pe rețelele de socializare că: „Politica este o luptă. Război politic. Cu liniile de front. Uneori, cineva pleacă de pe prima linie …”.

Peste vreo câteva ore un alt deputat comunist, Alexandr Petkov postează pe aceeași rețea de socializare un mesaj întru totul straniu:“в партии завоняло гламурятиной. на время…”

Nu a fost de ajuns și pe site-ul de știri afiliat comuniștilor, în special lui Petkov, Omega, apare declarația acestuia “despre inadmisibilitatea atacurilor asupra lui Tkaciuc”, și în care se mai spune că cei “Toți cei care fac declarații neîndemânatice privind ”trădarea” lui Tkaciuc, despre ieșiri de pe liniile de luptă și altele, trebuie să se gândească foarte serios, în primul rând, la conștiința lor politică”.

Aluzia lui Petkov cred că este clară și face referire nu doar la Reșetnicov, care îndată și-a șters postarea înduiușătoare despre ostași și liniile de front. Într-un fel este atins și însăși liderul Voronin, care primul a vorbit despre trădători. Iar asta încă odată confirmă ideea apărută cu ceva vreme în urmă că în PCRM există două tabere, una mai moderată, alta mai extremistă, și între ele se duce o luptă acerbă pentru a prelua controlul partidului. Și din toate cele mai sus devine clar și cine pe cine susține.

Artur Reșetnicov, fostul șef de la SIS rămîne fidel lui Voronin (probabil Voronin are despre el material compromițătoare), și chiar și-a permis să-l atace pe Tkaciuk, iar Petkov rămîne un înverșunat fan dea lui Tkaciuk.

Azi am văzut doar primele scîntei, însă cu cât mai tare lupta se întețește, cu cât e mai vizibilă, cu atât e mai distrugătoare pentru însăși acest partid al absurdului.

vox.publika.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *