Social

Reacția AIPA, după perchezițiile inițiate de CNA: Conducerea se disociază de persoanele corupte

Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) a venit cu o reacție după perchezițiile inițiate de către ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) la domiciliile şi birourile de serviciu ale unor angajați ai Agenției, aceștia fiind suspectați de depășirea atribuțiilor de serviciu, potrivit TV8.

„AIPA va acorda tot suportul și va colabora activ cu organul de urmărire penală în partea ce ține de investigarea angajaților, în strictă conformitate cu prevederile legislației în vigoare”, se menționează într-un comunicat al instituției.

Totodată, conducerea AIPA a subliniat că se disociază de angajații care admit manifestări coruptibile în activitatea lor, precum și reiterează angajamentul de a continua activitatea în spiritul legalității, transparenței, corectitudinii și responsabilității, inclusiv declară toleranța zero la actele de corupție. 

Vă amintim că în această dimineață, marți, 24 ianuarie, mascații de la CNA au descins cu percheziții la Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură. Sunt efectuate acțiuni de urmarire penala în nordul, centrul și sudul țării în dosare care vizează acordarea ilegală de subvenții în agricultură.

„Efectuăm acțiuni de urmărire penală în nordul, centrul și sudul țării în dosare care vizează acordarea ilegală de subvenții în agricultura. La aceasta oră, desfășuram percheziții la persoane publice din cadrul AIPA, autorități publice locale și la mai mulți agenți economici”, a precizat Angela Starinschi.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *