Social

Reacția ambasadorului Ucrainei în R. Moldova la discursul președintelui rus: „Putin înțelege că PIERDE acest război și încearcă să-i facă pe toți dușmani”

Ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova, Marko Șevcenko, susține că discursul de astăzi al lui Vladimir Putin denotă faptul că acesta își pierde încrederea rușilor și încearcă să-i facă pe toți dușmani. De asemenea, Putin știe că va pierde războiul pornit împotriva Ucraina, spune diplomatul.

„Rusia va pierde acest război, pentru că ucrainenii continuă să țină piept agresiunii pornite acum un an. Vladimir Putin pierde încrederea în interiorul Rusiei și încearcă să-i facă pe toți dușmani, învinuind occidentul că sprijină nejustificat Ucraina. Putin nu dorește să schimbe linia sa împotriva Ucrainei și în continuare caută argumente pentru continuarea războiului împotriva țării mele”, a spus Marko Șevecenko într-o intervenție pentru Vocea Basarabiei.

De asemenea, abasadorul s-a mai referit și la pretinsele nemulțumiri ale lui Putin, potrivit cărora SUA au sute de baze militare în toată lumea, iar NATO s-a apropiat prea mult de hotarul Federației Ruse.

„Din momentul începerii războiului rus împotriva Ucrainei, NATO a fost mai departe de Rusia decât este acum. Doar după începerea războiului Finlanda și Suedia au decis că trebuie să fie parte a Alianței Atlanticului de Nord. Este vorba de două țări, care pentru o perioadă foarte lungă au avut o atitudine neutră… A fost linia principală în politica lor externă. Este un rezultat al politicii lui Putin că aceste două țări au decis că mai sigur este să devină o parte din NATO. Deci, aceste declarații sunt pentru uz intern, deoarece Putin înțelege că pierde. Operațiunea care trebuia să fie finalizată în cinci zile sau două săptămâni deja durează un an, iar Rusia pierde”, a conchis Marko Șevcenko.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


1 comentariu

  1. Daca e sa piarda, Rusia va pierde masiv, nu doar Ucraina, nu doar Transnistria, ci orice cetatean rus va pierde painea pe zeci de ani. Posibil clapsul sa duca chiar la dezmembrarea Rusiei si fuga statelor vasale din Asia. In orice caz, Rusia va pierde MASIV.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *