Politică

REACŢIA clasei politice după anunţul că Regele Mihai se retrage din viaţa publică: “Să îi dea Dumnezeu putere, energie şi să-l sprijine cu iubire”

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat miercuri că a primit "cu îngrijorare" vestea despre starea de sănătate a Regelui Mihai şi a afirmat că îşi doreşte ca Majestatea Sa "să aibă puterea să treacă peste aceste momente dificile".

"Am primit cu îngrijorare vestea deteriorării stării de sănătate a Majestăţii Sale Regelui Mihai. Îmi doresc ca Regele să aibă puterea să treacă peste aceste momente dificile şi îmi exprim nădejdea că Familia Regală va rămâne şi pe viitor acelaşi reper deosebit de speranţă şi solidaritate. Este important ca, mai ales în aceste clipe grele, să nu uităm exemplul vrednic de curaj şi dăruire pus în slujba naţiunii de către Majestatea Sa Regele încă din 1927", a scris şeful statului pe Facebook.

Regele a transmis următorul mesaj: "În ultimele săptămâni am primit vestea unui serios diagnostic medical. Sunt sigur că fiica mea Margareta va găsi înţelepciunea şi forţa de a mă reprezenta şi de a duce la îndeplinire toate acţiunile mele publice. Am cerut Consiliului Regal să-şi continuie menirea şi să prezinte sfatul său custodelului coroanei. Consiliul Regal rămâne la dispoziţia custodelui coroanei".

Premierul Dacian Cioloş i-a transmis Regelui Mihai I că îi doreşte ”să îi dea Dumnezeu putere, energie şi să-l sprijine cu iubire, aşa cum Majestatea Sa a dăruit iubire, speranţă şi a sprijinit poporul său de-a lungul deceniilor”.

”Sunt profund îngrijorat de veştile legate de starea de sănătate a Majestăţii Sale Regele Mihai I. În aceste momente dificile, îi transmit un gând bun, de optimism şi sănătate. Îi doresc să îi dea Dumnezeu putere, energie şi să-l sprijine cu iubire, aşa cum Majestatea Sa a dăruit iubire, speranţă şi a sprijinit poporul său de-a lungul deceniilor”, a scris, miercuri seara, şeful Executivului pe pagina sa de Facebook. 

sursa: mediafax.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *