Reacția Ministerului Sănătății în cazul pacientei decedate din raionul Căușeni
Potrivit unui comunicat de presă a Ministerului Sănătății, a fost formată o comisie care va examina cauza decesului matern al lăuzei. Specialiști în obstetrică și ginecologie, medicină de familie, endocrinologie și medicină legală vor aprecia nivelului de organizare, complexitatea și calitatea asistenței medicale acordate pacientei la toate nivelurile de asistență medicală.
Datele finale ale examenului histopatologic vor fi prezentate peste circa 28 de zile.
Potrivit site-uluui protv.md după operația de cezariană femeia a sunat la linia verde a ministerului unde s-a plâns că medicii de la Institutul Mamei și Copilului din capitală i-au cerut bani pentru operație. Astfel, după câteva ore femeia a sunat din nou la minister și a anunțat că a fost deja externată. Ulterior, femeia s-a adresat medicilor de la Centrul de Sănătate Căușeni pentru ca să-i scoată ațele rămase după operația de cezariană. Astfel, după intervenție, femeia a mers acasă, iar ieri a fost găsită fără suflare.
TIMPUL.MD (V.M)