Politică

Reformă în MAI de ochii lumii

"În presă este enunţată des ideea că de fapt reforma MAI nu are loc, sau nu se realizează nimic în acest context. Potrivit însă şefului Direcţiei juridice a MAI, Igor Trofimov, realizarea unui proces atât de important nu poate avea loc într-un timp foarte scurt", aşa începe comunicatul de presă al MAI.

Reforma Ministerului Afacerilor Interne nu presupune disponibilizări de personal, iar cele circa 3 mii de persoane despre care s-a vehiculat că urmează a fi demise, vor rămîne în funcţii, dar vor pierde gradele militare, a mai anunţat Igor Trofimov, potrivit noi.md.

Potrivit lui Trofimov, presa a înţeles greşit sau a vehiculat intenţionat informaţia privind disponibilizarea din funcţii a circa trei mii de colaboratori ai MAI. „Nu va avea loc concedierea personalului şi nu vor apărea trei mii de şomeri. Vor pierde statutul de poliţist o mare categorie de funcţionari care astăzi beneficiază de grad de poliţist, dar, de fapt, nu realizează activităţi poliţieneşti”, a spus Trofimov. Potrivit lui, vor fi lipsiţi de grade juriştii, contabilii şi alţi funcţionari care activează în MAI, dar nu întocmesc procese verbale de comitere a contravenţiilor, nu interoghează infractorii, nu urmăresc infractorii etc. „În cazul acesta, nu este logic, necesar şi raţional ca ei să aibă statut de poliţist”, a conchis Trofimov.

În comunicatul de presă se mai precizează că în acest an a fost iniţiată elaborarea a peste 70 de proiecte de modificare a actelor legislative, hotărârilor de Guvern şi a actelor interne, care au drept scop asigurarea realizării obiectivelor de reformare. Urmează a fi elaborate programe noi de studii la Academia „Ştefan cel Mare”, potrivit cărora se va pune accentul pe studiul limbilor de comunicare în UE.

Timpul.md
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *