(REFORMA LA MAI) Polițiștii de la Aeroportul Internațional Chișinău extorcau bani de la pasageri

Începînd cu anul 2010, efectuînd controlul special al pasagerilor pe Aeroportul Internaţional Chişinău, poliţiştii invitau pasagerii care plecau din ţară într-un birou de serviciu, unde li se comunica despre depistarea unor încălcări sau neregularităţi în acte (fie nu este autentică viza, nu au declarat banii, nu au documente de provenienţă a bunurilor pe care doresc să le scoată din ţară, etc.). Pentru a nu le crea probleme artificiale, poliţiştii primeau de la pasageri sume cuprinse între 5 şi 20 de euro, iar în cazurile în care într-adevăr existau temeiuri de a nu permite trecerea pasagerilor, inculpaţii primeau cîte 250 de euro.
Printre victimele acţiunilor ilegale ale inculpaţilor au fost cetăţeni ai Republicii Moldova, care plecau la muncă peste hotare, dar şi cetăţeni străini.
Judecătoria sect. Botanica le-a aplicat la trei dintre aceştia amenzi cuprinse între 3000 şi 6000 lei, iar celorlalţi – cîte 2 ani de închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe termene de probă de 2 ani, cu privarea de dreptul de a activa în organele de drept timp de 5 ani.
Sursa: PG