Bună Dimineața

Reforma vămilor înghițită de corupție

Corupția la vamă înflorește ca florile de primăvară și crește într-o zi cât altele în șapte.

Tind să cred că aerul de la hotarele țării e contaminat cu „microbul mitei” ori, deși unii sunt prinși cu mâța în sac, dați afară, arestați, cei care vin în locul lor nu zic NU atunci când zărește un leuț sau un euraș printre pașapoarte.

Recent am trecut și eu vama moldovenească și fără să vreau am văzut cum unul dintre șoferii de curse, după ce a coborât din microbuz, a scos câteva bancnote din borsetă și le-a îndesat între actele mașinii, după care a dat mâna cu vameșul și „au dispărut” în zare. Peste numai câteva minute revine, mai scoate o bancnotă de 100 de lei și o bagă-n pașaport, după care zice către pasageri: „Nu iese nimeni din mașină, imediat iau pașapoartele și plecăm”. Zis și făcut, în câteva minute a revenit cu documentele, a urcat în microbuz și a plecat, fără ca măcar cineva să fi verificat ce se află în microbuz. Așa, poți să treci și cu o bombă în geantă că oricum nimeni nu verifică ce intră și ce iese din țară.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *