Regina de la Londra a anunțat că Marea Britanie va negocia poziția în UE
Suverana a amintit şi de relaţia dificilă cu Rusia, din perspectiva crizei din Ucraina. În discurs au mai fost prezentate măsurile de reformă internă a Regatului Unit, pentru a da mai multă autonomie Scoţiei şi Ţării Galilor, dar şi măsuri cu caracter social.
Astfel, britanicii care câştigă venitul minim pe economie nu vor mai plăti deloc impozit, iar firmele mici vor primi scutiri de taxe, pentru a le permite să angajeze mai mulţi oameni.
„Guvernul va renegocia relaţia dintre Regatul Unit şi Uniunea Europeană şi va urmări reformarea Uniunii în beneficiul tuturor statelor membre. Odată cu aceasta, va fi adoptat un pachet legislativ pentru organizarea unui referendum privind ieşirea sau rămânerea în Uniunea Europeană până la sfârşitul lui 2017. Guvernul meu va menţine presiunea în privinţa Rusiei, pentru a o determina să respecte integritatea teritorială şi suveranitatea Ucrainei şi va insista pentru implementarea completă a Acordurilor de la Minsk”, a spus Regina.
sursa: digi24.ro