Regulamentul Circulației Rutiere urmează a fi modificat
În nota informativă a proiectului de hotărâre se spune că modificările propuse au menirea de a determina conducătorii auto să manifeste o atenție sporită la modul de parcare în localități, să se comporte cu responsabilitate și să nu creeze obstacole pe trotuare pentru pietoni.
Totodată, se spune că modificările înaintate vor permite circulația liberă a părinților cu copii în cărucioare, a persoanelor cu dizabilități utilizatori de scaun rulant, a persoanelor în etate etc. La fel, este menționat faptul că în municipiul Chișinău sunt cazuri frecvente de staționare a vehiculelor care creează obstacole pentru deplasarea pietonilor.
În proiectul de hotărâre nu se spune nimic despre sancțiunile care urmează a fi aplicate, dacă va fi încălcat Regulamentul Circulației Rutiere.
Sursa: ipn.md