Sănătate

Reguli vs. kilograme (I)

Pentru a vă menţine silueta după ce aţi urmat o anumită dietă trebuie să modelaţi organismul cu un anumit program, iar disciplina va trebui să fie cuvântul de ordine până în momentul în care programul devine un mod de viaţă. Vă vom prezenta astăzi câteva ,,obiceiuri” care trebuie să vă ajute să fiţi „o alta” – o femeie sănătoasă şi, mai mult, o femeie cu un trup frumos. Dacă vreţi să fiţi perfecte, urmaţi aceste reguli şi citiţi-ne şi lunea viitoare, când vă vom prezenta alte reguli care conduc spre perfecţiunea feminină.

1. Încercaţi să controlaţi – sau, cel mai indicat ar fi să limitaţi – cantităţile de mâncare şi băutură pe care le consumaţi. Înlocuiţi sucurile cu apă plată cu lămâie sau limonadă îndulcită cu miere. Folosiţi acest îndulcitor natural chiar şi în cafeaua de dimineaţă sau în ceaiul pe care îl beţi în zilele mai reci. Evitaţi băuturile acidulate, chiar şi apa minerală!

2. Calculaţi tot timpul. Calculaţi numărul total de calorii de care aveţi nevoie zilnic, pentru a furniza energia necesară menţinerii greutăţii corporale fără o activitate fizică. Încercaţi să micşoraţi numărul acestora săptămânal!

3. Consumaţi alimentele care au un conţinut ridicat de fibre. Salatele, legumele verzi sau fructele şi cerealele din grâu combinate cu iaurt şi miere sunt o sursă de energie, te hrănesc şi… te ajută, dacă ai probleme cu constipaţia. Mâncaţi alimente care au un număr redus de calorii.
4. Consumaţi produsele cu un conţinut scăzut de grăsimi. Din grăsimi nu trebuie să provină decât 20% din totalul caloriilor unei mese.
5. Serviţi mese dese în timpul zilei, dar nu bogate. Intervalul dintre mese nu trebuie să fie mai mare de trei ore. Mesele dese menţin constant nivelul de energie, evită înfometarea, iar astfel organismul nu va funcţiona ca un burete care absoarbe ceea ce mâncăm cu poftă o singură dată pe zi sau de două ori.

6. Mâncaţi supe. Câteva legume, un piept de pui şi pastele făinoase pot fi ingredientele unei supe hrănitoare care conţine foarte puţine calorii.
7. Dacă vreţi să arătaţi bine, nu mâncaţi înainte de culcare. În timpul somnului organismul consumă foarte puţine calorii. Trebuie să treacă cel puţin două ore între masă şi somn.

Acest program, care poate fi adaptat în funcţie de organismul fiecărei persoane, le ajută şi pe cele care doresc să scape de doar câteva kilograme să-şi modeleze trupul şi să piardă centimetri de pe talie, şolduri sau coapse.

Sursa: Timpul Suplimentul Femeia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *