Economie

Relaţia cu România este una strategică pentru parcursul european al RM

Totodată, regimurile comerciale preferenţiale de care dispune Moldova atât în relaţia cu statele membre ale UE, cât şi cu cele membre ale CSI, sunt în stare să asigure capitalul românesc, o punte spre pieţele din CSI. Declaraţia îi aparţine viceprim-ministrului Valeriu Lazăr, ministrul Economiei, şi a fost făcută în cadrul unei vizite de lucru în România.

Valeriu Lazăr a vizitat Parcul Industrial Ploieşti, care oferă în arendă spaţiu pentru construcţia halelor de producţie şi logistică. Alte două parcuri vizitate, Ploieşti West Park şi Parcul Industrial DIBO, reprezintă investiţii private greenfield, oferind investitorilor infrastructura necesară. Toate societăţile administratoare au obţinut statut de furnizor de energie electrică şi alte utilităţi, astfel reuşind să negocieze un discount semnificativ la energia achiziţionată şi livrată rezidenţilor. În paralel, administraţiile parcurilor industriale au investit şi în parcuri de panouri fotovoltaice pentru a produce energie regenerabilă.

Ministrul Economiei a constatat că experienţa României este utilă R. Moldova în soluţionarea necesităţii stringente de a echilibra structura economiei naţionale prin industrializarea acestea. „Am urmat exemplul României, inspirându-ne la elaborarea legii parcurilor industriale. Acum
trebuie să o umplem de conţinut, atrăgând investitori, iar preluarea experienţei României în implementarea acquis-ului comunitar ne poate economisi ani întregi. De aceea, relaţia cu România depăşeşte cadrul bilateral şi este una strategică pentru parcursul european al R. Moldova”, a spus ministrul.

De asemenea, Valeriu Lazăr a participat la Forumul oamenilor de afaceri români în cadrul căruia ministrul a subliniat că „nu trebuie să vedem o competiţie pentru investiţii străine între R. Moldova şi România, ci să construim o relaţie de sinergie şi complementaritate, or în ultimii ani România a fost principala filieră pe care companiile străine şi-au deschis reprezentanţe în Moldova”, a declarat Valeriu Lazăr.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *