Remedii naturale pentru ochii obosiți şi roșii
„Culoarea uşor vineţie a pleoapelor, care iniţial apare la oboseală sau când suntem bolnavi, devine în timp permanentă şi se închide la culoare. Se văd mai devreme la cei cu piele transparentă, albă şi subţire, dar se datorează unor probleme de circulaţie locală.
Vasele mai fragile pierd hemoglobina în ţesut. Aceasta se oxidează în hemosiderina care dă culoarea maro şi se vede prin transparenţa pielii. Intensitatea culorii creşte la cei care nu beau destule lichide, care nu consumă fructe şi legume proaspete, care fumează mult şi care stau în aburi sau temperaturi extreme”, spune dermatologul Viviana Iordache.
În general, pielea din jurul ochilor este subţire şi sensibilă, iar aici apar primele riduri, edeme, cearcăne sau linii fine de deshidratare. De asemenea, ochii obosiţi, umflaţi sau roşii pot fi inestetici şi te pot face să arăţi mai în vârstă decât eşti în realitate. Pentru a preveni acest proces, este esenţial să ai un stil de viaţă sănătos şi să ţii cont de câteva sfaturi:
Dormi cel puţin 7-8 ore pe noapte!
Dacă dormi şi te trezeşti la ore regulate, cantitatea şi calitatea somnului vor fi garantate, iar ochii vor fi odihniţi şi limpezi.
Bea multă apă! – Ochii frumoşi au nevoie de hidratare adecvată. Un corp hidratat corect reduce umflarea şi înroşirea ochilor.
Nu fuma! – Fumatul irită ochii şi poate provoca roşeaţă şi uscăciune. Prin eliminarea fumului, vei permite ochilor să-şi recâştige culoarea naturală şi hidratarea.
Mai puţin alcool şi cofeină. Acestea duc la deshidratare, provoacă umflarea şi înroşirea ochilor.
Consumă legume precum pătrunjel, spanac, mazăre, broccoli, morcovi şi alte alimente bogate în vitamina K, deoarece aceasta protejează şi întăreşte pereţii vaselor cap.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!