Replici acide înainte de examinarea candidaţilor la şefia CNA

Sergiu Sârbu s-a adresat către preşedintele comisiei, deputatul liberal Victor Popa, spunând că ştie că deja a fost numit cel care va ocupa funcţia. În discuţie a intervenit preşedintele PL. „Aici e comisie parlamentară, nu e loc pentru declaraţii politice. Îmi pare rău că sunteţi atât de nepregătit. Dacă ştiţi numele, haide, spune-ţi-l!”, a replicat Mihai Ghimpu.
La şedinţa comisiei asistă şi un expert independent, Przemyslaw Musialkowski. Acesta a susţinut un discurs în faţa deputaţilor, referindu-se la unele practici internaţionale de alegere a şefilor anticorupţie. Przemyslaw Musialkowski a comunicat că în toate statele europene aceştia sunt numiţi în baza unui concurs.
Miercuri, 19 septembrie, deputaţii din Comisia juridică, numiri şi imunităţi examinează dosarele celor 22 de candidaţi la şefia CNA. Până pe 1 octombrie, comisia trebuie să prezinte plenului Parlamentului numele candidatului selectat.
Referințe: Cum trebuie să șeful DNA?
sursa: Info-prim.md