Reporter la postul TV „Rossia 24”, întors din drum de pe aeroportul din Chișinău: Nu are voie să intre în R. Moldova până în 2019

Informația a fost confirmată pentru Deschide.MD, de Serviciul de presă al Poliției de Frontieră. Aceasta a precizat că polițiștii de frontieră au constat că jurnalistul rus figurează deja în lista persoanelor indezirabile în Republica Moldova, în momentul în care acesta a prezentat actele la control pe Aeroportul Internațional Chișinău.
La rândul său, Kaistro susține că nu știa că are interdicție de intrare în Republica Moldova și a aflat despre asta abia când a aterizat, scrie Interfax.
„Ne-au verificat bagajele pe care le aveam o lungă perioadă de timp, ne-au controlat legitimațiile de serviciu, mai apoi ne-au luat documentele și, după o jumătate de oră, ne-au spus că operatorul poate trece, iar eu sunt considerat personă non-grata până în 2019”, a declarat Kaistro pentru postul TV „Rossia 24”.
La fel, Kaistro afirmă că până acum a vizitat de nenumărate ori Republica Moldova, în interes de serviciu, iar cea mai lungă ședere a sa aici s-a înregistrat în perioada alegerilor din 30 noiembrie 2014.
Deschide.MD amintește că un militar rus a fost reținut și expulzat din Republica Moldova, aseară, de pe Aeroportul Internațional Chișinău. Militarul, care s-a prezentat ca pacificator din contingentul de trupe ruse dislocate în Transnistria, intenționa să ajungă în regiune, fără a avea însă acte care să justifice prezența sa pe teritoriul Republicii Moldova. Drept urmare, de comun acord cu Serviciul de Informații și Securitate, acesta a fost obligat să se întoarcă, cu prima cursă aeriană spre Moscova.
Tot ieri, Consiliul Coordonator al Audiovizualului a suspendat activitatea postului rusesc „Rossia 24” pe teritoriul Republicii Moldova. Argumentul care a stat la baza deciziei a fost nerespectarea principiului echilibrului social-politic, echidistanței și obiectivității în cadrul emisiunilor informative.
sursa: deschide.md