Reprezentantul Rusiei în CE vrea să ocupe Moldova, Ucraina, Polonia, Finlanda, Alaska și țările baltice
Roman Kokorev, a făcut aceste afirmații în cadrul unei discuții cu o cetățeană ucraineană, Polina Godorog, care a făcut screenshot (n.red.: fotografiat) discuțiile, înainte ca acesta să le șteargă. „Dragi ucraineni și ruși conștienți! Astăzi am avut onoarea să discut cu reprezentantul Rusiei în Parlamentul European. Discuția a fost despre situația din Crimeea. Nu pot să nu o împart cu voi. Atenție, expresii indecente”, a scris Polina Godorog, pe Facebook.
În screenshot-uri se observă cum Roman Kokorev declară că „forța armată și sufletească a Rusiei va reveni la ce a fost. Alaska, Baltica, Polonia, Finlanda, toate astea sunt teritorii ruse, parte a Rusiei”. Mai mult, întrebat fiind de ce consideră că jumătate din lume aparține Rusiei, oficialul rus a insultat femeia, care-și face studiile în Strasbourg, spunând că „politica nu este subiect de discuție pentru femei”. „Orice discuție cu o ființă de genul feminin, care nu era nimic în comun cu Rusia, fiindcă , îmi provoacă silă!”, a afirmat acesta.
Mai mult, Roman Kokorev a asigurat-o pe Polina Godorog că el nu este reprezentant al guvernului rus, ci personalitate independentă. „Nu am dat niciodată explicații nimănui, cu atât mai mult unor muieri! Tu trebuie să speli ciorapi, să desfaci picioarele în fața bărbatului și nu să discuți despre probleme globale!”, a conchis acesta.
Sursa: obozrevatel.com
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!