Politică

Republica Moldova a semnat o declarație de susținere a Ucrainei, care cere Curții Internaționale de Justiție să pedepsească Rusia

Republica Moldova a semnat o declarație comună, alături de Statele Unite, Uniunea Europeană și alte zeci de țări, de susținere a Ucrainei, care a inițiat o procedură de pedepsire, de către Curtea Internațională de Justiție, a Rusiei. Astfel, potrivit autorităților de la Kiev, Rusia trebuie trasă la răspundere pentru manipularea noțiunii de genocid, pentru a-și justifica atacul asupra Ucrainei, scrie Jurnal.md

Ulterior, semnatarii Declarației îndeamnă Rusia să-și suspende „imediat” operațiunile militare din Ucraina, așa cum a ordonat Curtea Internațională de Justiție privind măsurile provizorii din 16 martie 2022. Potrivit țărilor semnatare, nerespectarea Ordinului Curții constituie o încălcare suplimentară, de către Rusia, a obligațiilor sale internaționale.

De asemenea, țările semnatare consideră că pierderile și prejudiciile suferite de Ucraina necesită repararea completă și urgentă de către Rusia, în conformitate cu legislația în vigoare.

„Facem din nou apel la comunitatea internațională să exploreze toate opțiunile pentru a sprijini Ucraina în procedurile sale în fața CIJ”, se arată în Declarația semnată și de către Republica Moldova.

Menționăm că Ucraina a depus, pe 26 februarie curent, o cerere împotriva Rusiei la Curtea Internațională de Justiție ca aceasta să inițieze acțiuni în legătură cu invazia Federației Ruse pe teritoriul ucrainean, pe 24 februarie. Cererea se bazează pe articolul IX din Convenția de genocid, din 1948.

„Rusia trebuie trasă la răspundere pentru manipularea noțiunii de genocid pentru a justifica agresiunea. Ucraina solicită o decizie urgentă, care să ordone Rusiei să înceteze activitatea militară acum și se așteptă să înceapă procesele săptămâna viitoare”, declara atunci președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


1 comentariu

  1. Vai di mini si di mini! se duce Curtea Internationala de Justitie sa-l aresteze pe domnul Putin! Si rusii ii lasa??

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *