Social

Republica Moldova – inclusă în programul internațional privind reducerea emisiilor CO2

Republica Moldova va fi inclusă în programul Departamentului Energiei ”Net Zero World”, inițiativă care sprijină țările cu ambiții climatice să elaboreze și să implementeze strategii tehnice și de investiții foarte adaptate și practice, ce fac realizabile obiectivul „Zero emisii nete”, a anunțat ministrul Energiei Victor Parlicov, în rezultatul întrevederii bilaterale cu Secretara pentru Energie al Statelor Unite ale Americii, Jennifer Granholm.

„Moldova va fi inclusă într-o listă de cca 20 de țări pionere ce vor coopera cu diverse instituții din SUA pentru a avansa în reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Astfel, Moldova va fi eligibilă pentru:

Cooperare științifică cu laboratoarele de cercetare din SUA;

  • Finanțări suplimentare, inclusiv granturi și fonduri de dezvoltare, și de export tehnologic;
  • Tehnologiile cele mai noi din SUA din categoria ”green enablers”, a explicat ministrul Energiei.

Potrivit oficialului, specialiștii din Republica Moldova, datorită acestui program, vor putea aplica, testa și integra în sistemul energetic din țară tehnologii care vor stimula dezvoltarea sectorului. Totodată, vor fi testate cele mai noi tehnologii în domeniul energetic.

Prin urmare, asemenea activități, ar putea contribui la realizarea „ambiției noastre de a deveni neutri din punct de vedere climatic de rând cu Uniunea Europeană”, a precizat Victor Parlicov.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *