Reşetnicov a declarat venituri record pentru anul 2011
Potrivit declaraţiei publicate pe site-ul Parlamentului, venitul obţinut de Reşetnicov la locul de muncă a constituit circa 1177,32 mii lei. De asemenea, deputatul a mai câştigat peste 250 mii din arenda încăperilor deţinute. Reşetnicov a declarat că deţine o casă de peste 660 mii lei, un apartament de 680 mii lei, precum şi un oficiu de peste 800 mii lei.
Cel de-al doilea deputat, care până în acest moment şi-a declarat averea, este preşedintele Parlamentului, Marian Lupu. Acesta a obţinut anul trecut un salariu de circa 200 mii lei şi deţine un apartament de peste 1,2 mln. lei.
Potrivit cadrului legal, demnitarii de stat sunt obligaţi să prezinte Comisiei Centrale de Control declaraţiile de venit până la data de 30 ianuarie a fiecărui an, iar până la 2 martie să publice declaraţia pe site-ul instituţiei.
În prezent, doar 150 de demnitari din 2700 au depus declaraţiile de avere. Printre aceştia se numără 14 miniştri, trei viceminiştri, doi deputaţi şi doi directori de instituţii subordonate Guvernului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!