Reșetnicov scapă de penitenciar. A fost internat în spital după ce a căzut și s-a lovit la ochi
Fostul deputat şi judecător constituţional, Artur Reşetnicov, cercetat pentru îmbogăţire ilicită, nu a putut fi transferat în Penitenciarul nr. 13, după ce Curtea de Apel Chişinău a eliberat, miercuri, mandat de arestare pe numele lui. Reşetnicov a rămas internat în secţia de chirurgie facială a Spitalului de Urgenţă, cu o traumă la ochi, scrie Anticorupție.md.
După ce Curtea de Apel Chişinău a pronunţat decizia, procurorul anticorupţie Petru Iarmaliuc a mers la spital, însoţit de doi ofiţeri CNA, pentru a-l reţine pe Reşetnicov. În salonul de spital în care este internat acesta se afla soţia sa şi avocatul Vladimir Moşneaga. Aceştia i-au spus omului legii că Reşetnicov nu poate fi luat din spital fără acordul medicului.
Pentru că era oră târzie şi lipseau atât medicul curant, cât şi şeful Secţiei chirurgie facială, procurorul a luat legătura cu un medic din administraţia spitalului. Acesta i-a spus organelor de drept că Reşetnicov nu poate fi externat până nu va fi tratat. Astfel, fostul deputat a rămas în spital, iar la uşă a fost instalată paza.
Prin intermediul avocatului Vladimir Moşneaga, Artur Reșetnicov a transmis că nu doreşte să facă declaraţii pentru presă. Apărătorul a mai spus că nu are împuterniciri din partea clientului ca să vorbească despre starea lui de sănătate.
Aureliu Colenco, un alt avocat al lui Reşetnicov, a declarat pentru sursa citată că clientul său este în stare gravă şi s-a ales cu o traumă la cap după ce a căzut în ziua de 11 aprilie. Drept dovadă, apărătorul a prezentat două fotografii în care clientul său apare cu un ochi traumat.
Artur Reşetnicov şi alţi trei foști parlamentari transfugi, Anatolie Zagorodîi, Sergiu Sîrbu şi Vladimir Vitiuc au fost puşi sub arest preventiv pentru 30 de zile pe 4 februarie curent. Violeta Ivanov a primit atunci mandat de arestare pentru 20 de zile, ulterior fiind plasată în arest la domiciliu.
La începutul lunii curente, Judecătoria Chişinău a dispus transferarea celor patru foști deputaţi în arest la domiciliu. Procurorii au atăcat decizia şi instanţa de apel a dispus transferarea în penitenciar a lui Zagorodnâi, Sîrbu şi Reşetnicov.
În arest la domiciliu a rămas doar Vladimir Vitiuc, ce a suportat o intervenţie chirurgicală în timpul detenţiei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!