În fiecare zi, după școală, la ora 12.30, Ionică urcă în troleibuz ținând în spate ghiozdanul plin cu patru-cinci manuale, cinci caiete de 12 foi și câte două cu linii și pătrățele de 24 foi, chenar cu vreo zece pixuri, echere și rigle metalice, în total minim cinci-șase kilograme. Mare i-i fericirea când prinde un scaun liber fiindcă știe că nu poate ține mult ghiozdanul acela cât el de mare. La fel de mare i-i tristețea când intră o bătrână și începe să-l critice și odată cu el pe întreaga „generație de astăzi” care nu-i respectă pe cei în vârstă. Îl critică în gura mare, să știe toți pasageri că acel copil este un needucat, iar părinții și toate rudele lui sunt la fel, fiindcă nu l-au învățat minte la timp.
Începând cu acea zi Ionică va învăța încetul cu încetul să urască bătrânii fiindcă ei nu se gândesc cât de greu este să duci un ghiozdan pentru un pui de om de un metru și-un pic. Apoi Ionică va deveni Ion, ura copilărească se va transforma într-un resentiment, iar stima pe care trebuie s-o poarte celor învârstă – forțată.
Ce-ar fi fost totuși dacă, atunci când Ion era Ionică, bătrâna ruga frumos un bărbat să-i cedeze locul sau bărbatul fără să fie rugat o făcea din proprie inițiativă, din respect? Poate că astăzi Ion nu ar mai fi un adolescent sau un tânăr care se comportă urât cu pensionarii. Poate.
Desigur, unii oameni nu-i ajută în caz de necesitate pe cei mai învârstă fiindcă, pur și simplu, sunt niște mârlani. Totuși, cred că ideea de a respecta pe cineva doar bazându-ne pe anii lui trăiți este eronată. Bunăoară, este vorba de aceeași diplomație care ne scutește de multe conflicte, și este aplicată în toate situațiile și de oricine dorește. De ce să respectăm bătrânii, când putem să-i respectăm pe toți, așa, pur și simplu, fiindcă avem cu toții zile reușite și mai puțin reușite, avem probleme personale, de sănătate sau la job? Sau, ce-ar fi să ne respectăm pentru simplul fapt că suntem cu toții locuitori ai Republicii Moldova sau ai globului pământesc și respirăm același aer?
