Reţea internaţională de trafic de persoane, destructurată în Grecia: 9 persoane arestate, 2 moldovence, date în urmărire internațională
INTERPOL a destructurat o reţea internaţională de trafic de persoane, care acţiona în Grecia, dar avea victime din România, Ucraina, Moldova, Bulgaria şi Georgia. Gruparea exploata femeile pentru prelevare ilegală de ovule sau le folosea ca mame surogat, fiind ţinute în cel puţin 14 case. Din 2022, anchetatorii au probat 182 de cazuri de exploatare, dar reţeaua acţiona încă din 2021. 9 persoane au fost arestate, între care o româncă, alţi suspecţi fiind daţi în următire internaţională, scrie News.ro.
Centrul European pentru Educaţie şi Cercetare Juridică anunţă că, urmare a informaţiilor iniţiale primite de la Asociaţia RoOmenia – Voluntari în Europa şi a datelor colectate din cercetări online, contribuit, alături de INTERPOL, la destructurarea unei reţele internaţionale de trafic de persoane exploatate pentru prelevare ilegală de ovule şi ca mame surogat.
”9 persoane au fost arestate în Creta, printre care şi o româncă, iar altele sunt date în urmărire internaţională sub suspiciunea comiterii a cel puţin 10 infracţiuni: constituirea şi aderarea la un grup infracţional organizat, trafic de persoane, mediere pentru adopţia ilegală a unui minor, încălcări ale legii privind punerea în aplicare a reproducerii asistate medical, infracţiuni împotriva familiei, înşelarea pacienţilor cu proceduri medicale false, fraudă, fals în acte publice, vătămare fizică şi încălcarea legislaţiei privind medicaţia”, anunţă organizaţia.
Potrivit acesteia, 30 de tinere din România, Ucraina, R. Moldova, Bulgaria şi Georgia au fost identificate în Creta ca fiind traficate în scopul exploatării pentru prelevare de ovule şi ca mamă surogat, multe fiind deja însărcinate, iar unele se aflau în ultimele săptămâni de sarcină.
”O clinică medicală din Creta şi personalul său sunt investigate pe fondul suspiciunilor că ar fi funcţionat ca paravan şi intermediari pentru adopţii ilegale. Printre cele 9 persoane arestate se numără un cunoscut medic ginecolog în vârstă de 73 de ani din Chania care coordona grupul infracţional, medici, personalul clinicii, o femeie din România şi două femei din Georgia. Alte 2 femei din Moldova sunt date în urmărire internaţională, în timp ce lucrările de cercetare pentru a se stabili întinderea activităţilor infracţionale continuă. Gruparea avea o structură ierarhică specifică, cu activitate ilegală de lungă durată în comercializarea de ovule, fertilizarea în vitro şi adopţia ilegală de bebeluşi”, a mai transmis organizaţia.
Potrivit acesteia, grupul infracţional organizat recruta brokeri care, la rândul lor, trebuiau să recruteze tinere din străinătate şi să le transporte în Creta unde urmau să fie exploatate pentru prelevare ilegală de ovule şi ca mame surogat.
”Gruparea acţiona ca intermediar în adopţiile ilegale de bebeluşi în schimbul unor sume mari de bani, în timp ce înşela sistematic victimele pretinzând în mod fals că le-au supus unei proceduri de transfer de embrioni. Tinerele erau ţinute în cel puţin 14 case, într-un mediu închis şi controlat, unde rămâneau însărcinate şi apoi, contra cost, năşteau bebeluşii. Prin exploatarea tinerelor, clinica satisfăcea cererile clienţilor din întreaga lume care erau cupluri ce nu puteau avea copii, bărbaţi singuri sau cupluri de acelaşi sex care nu îndeplineau cerinţele legale pentru fertilizare în vitro”, se mai arată în comunicatul citat.
Potrivit documentului, cei mai mulţi clienţi proveneau din Grecia, Italia, Turcia şi din unele state balcanice.
”Pentru a-şi atinge scopul, membrii grupării criminale au efectuat o serie de fapte penale întocmind documente justificative false în scopul emiterii unei hotărâri judecătoreşti pentru persoanele care nu îndeplineau cerinţele legale şi, în cooperare cu alte clinici sau laboratoare medicale şi medici, au falsificat documente medicale şi certificate de naştere, precum şi alte documente administrative. În cazurile părinţilor din ţări în care era interzis procesul de obţinere a unui copil obţinut printr-o mamă surogat, grupul infracţional a ajutat la declararea naşterilor drept adopţii internaţionale”, a mai transmis organizaţia.
Venitul grupării de criminalitate organizată provenit din fiecare surogat era între 70.000 şi 100.000 de euro, ajungând în unele cazuri la 120.000 de euro, cu un profit net de cel puţin 70%.
Brokerii primeau între 3.000- 5.000 euro pentru fiecare mamă surogat pe care o aduceau şi o taxă lunară de supraveghere până la naştere între 300-600 euro.
Autorităţile greceşti au estimat că, din decembrie 2022, au fost înregistrate cel puţin 182 de cazuri de exploatare, însă din probe rezultă că reţeaua activa din 2021.