Rețea mondială de știri referitoare la schimbările climatice
Inițiativa este coordonată de Rețeaua Mondială de Editori și urmărește sensibilizarea publicului în legătură cu aspectele ce vor fi discutate la Summitul ONU referitor la schimbările climatice (COP 21), care va avea loc în luna decembrie la Paris.
Astfel, în următoarele șase luni, organele de presă participante vor face schimb gratuit de articole pe aceste teme, materialele putând fi reproduse de toți membrii rețelei fără a se preocupa de problema drepturilor de autor.
Obiectivul inițiativei, care va dura până în 11 decembrie, când va lua sfârșit reuniunea la nivel înalt din capitala Franței, este de a oferi un volum cât mai mare de informații, inclusiv prin intermediul unor organizații care nu dispun de suficiente mijloace pentru a acoperi mediatic în mod corespunzător acest subiect.
Fondatorii inițiativei provin din Europa, Asia, America de Nord și de Sud și din Orientul Mijlociu și au orientări politice foarte diferite.
Conferința la nivel înalt de la Paris urmărește realizarea unui acord care să continue Protocolul de la Kyoto privind limitarea emisiilor de gaze de seră, asigurând limitarea la cel mult 2 grade Celsius a creșterii temperaturii medii globale până la sfârșitul acestui secol. ‘La Paris, în decembrie, este în joc transformarea lumii’, a declarat miercuri, președintele francez, François Hollande.
Sursa: agerpres.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!