Rețeta de urzici, rapid și ușor de pregătit. Ce ingredient special îi dă savoare
Folosite în scopuri terapeutice de milenii urzica a servit in mod tradițional multor scopuri:
– pentru vindecarea unor boli (însuși Hipocrate, părintele medicinei moderne, ar fi aprobat proprietățile vindecătoare ale urzicii);
– în calitate de compost pentru a îmbogăți solul;
– ca insecticid natural pe câmp
Rețeta, pas cu pas
Din urzici se pot prepara în post salate, supe, infuzii, smoothie-uri pline cu vitamine pentru micul dejun sau diverse mâncăruri cu usturoi, hrean, orez etc.
Mai ales că acum este Postul Mare, urzica este considerată plantă sacră. Se recomandă să se consume în ziua Dochiei, în săptămâna Patimilor şi în Sâmbăta Paştelui.
Pentru gătit, se recoltează partea aeriană a plantulelor tinere, imediat după răsărire, dimineaţa pe rouă. Ideal ar fi să le culegeți la începutul primăverii, însă o puteți face și toamna după otavă.
Ingrediente
Ingrediente pentru urzici cu orez, rețetă veche de prin 1906
2,000 kg de urzici;
0,100 kg de orez;
0,050 kg de făină;
0,075 l de ulei;
0,075 kg de ceapă;
0,025 kg de usturoi;
0,005 kg de boia de ardei;
0,005 kg de piper;
0,010 kg de sare
Mod de preparare
Curățați urzicile, având grijă să scoateți eventualele fire de iarbă, paie sau cine știe ce mai poate fi găsit printre ele. Urzicile curățate vor fi spălate în mai multe ape. Apoi se opăresc în apă clocotită cu sare, timp de 8-10 minute, după care se răcesc, se storc și se toacă mărunt.
Separat, se călesc într-o cratitiță încăpătoare în ulei făina și ceapa curățată și tăiată fideluță. Odată ce s-a rumenit făina, se adaugă urzicile și orezul fiert separat. Se sting cu zeamă de urzici și se mai lasă să fiarbă la foc mic 10-12 minute. Amestecați din când în când să nu se lipească orezul. În final, se adaugă usturoiul curățat și tăiat, ingredientul secret al bunicilor, împreună cu sarea, piperul și boiaua de ardei.
Sunt gospodine care folosesc și zeamă de lămâie, deorece le preferă mai acrișoare. Măncărica de urzici cu orez se poate consuma rece sau caldă. Compoziția poate fi dată la cuptor, dacă doriți, dar nu uitați că acest gen de mâncare merge foarte bine alături de o mămăliguță.