(REȚETA ZILEI) Ciorbă de roșii cu perișoare de pui
INGREDIENTE
600 g roşii bine coapte, de grădina
2 cepe
1 morcov
1 pastarnac
o rădăcina de pătrunjel
1 ardei gras
frunze şi lujeri de ţelină
un praf busuioc uscat
un praf cimbru
sare după gust
un praf piper
2 foi dafin
3 l apă
2 linguri ulei de măsline
Pentru perişoare:
1 kg piept de pui
1 ceapă
100 gr orez
2 ouă
sare
piper
cimbru
Tocăm carnea şi ceapă şi le amestecăm cu orezul, presăram condimentele, adăugăm şi ouăle, apoi omogenizăm bine totul. Punem apă cu o lingură de sare la fiert, iar când atinge punctul de fierbere, formăm perisoarele şi le scufundăm în ea.
Curăţăm legumele şi le trecem prin robot, amestecate. Punem uleiul la încins, într-o tigaie încăpătoare şi sotam legumele în el amestecându-le continuu să se soteze uniform, apoi, când acestea înghit tot uleiul, adăugăm peste ele câţiva stropi de supă din vas şi foile de dafin.
Decojim roşiile şi le trecem prin robot. Le adăugăm peste legumele din tigaie, când acestea sunt bine pătrunse, apoi presăram sare şi condimente, adăugăm şi frunzele de ţelină rupte, acoperim tigaia şi o lăsăm la foc mic aproximativ 10 minute.
Încercăm perișoarele şi când sunt bine pătrunse, adăugăm peste ele sosul din tigaie.
Gustăm ciorba, o potrivim de sare şi condimente, mai lăsăm vasul pe foc 10 minute pentru a se asezona bine aromele, apoi stingem focul şi adăugăm pătrunjelul tocat mărunt.
Este o ciorbă tare gustoasă şi aromată, iar mie îmi place în mod deosebit, rece, de la frigider.
sursa: bucataras.ro