(REȚETA ZILEI / DE POST) Salată de paste orzo cu spanac
INGREDIENTE
250 g paste orzo (paste în formă de orez cu bob lung)
trei căni de spanac tocat
o jumătate de cană cu ulei de măsline
o jumătate de cană cu busuioc proaspăt tocat
un ardei gras roşu sau galben, tăiat cubuleţe
o jumătate de ceapă roşie, tocată
două roşii medii tocate
oţet balsamic după gust
o lingură de oţet din vin roşu
două linguri de sos
sare şi piper după gust
MOD DE PREPARARE
Fierbe pastele orzo potrivit indicaţiilor de pe ambalaj. Clăteşte-le cu apă rece pentru a le răci brusc. Pune în vasul mixerului jumătate din cantitățile de spanac şi busuioc, împreună cu jumătate din cantitatea de ulei. Mixează şi fă o pastă. Pune pasta obținută într-un bol, împreună cu pastele orzo şi restul ingredientelor şi amestecă, pentru a omogeniza compoziţia.
Se serveşte rece.
Poftă bună!
sursa: romanialibera.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!