(REȚETA ZILEI) Lapte de pasăre ăn crustă caramel
Ingrediente
150 g + 220 g zahăr tos
100g fulgi migdale
5 albuşuri
1 linguriţă esenţă naturală de vanilie
Pentru creme anglaise:
5 gălbenuşuri
120 g zahăr tos
1 linguriţă amidon (opţional)
230 ml lapte
1 păstaie de vanilie
Mod de preparare
În primul rând preparam creme anglaise:
Se amestecă cele 5 gălbenuşuri cu zahărul într-o crăticioara. Se mixează la viteză mică, până ce crema se întăreşte şi se albeşte (cam 3 minute). Se adaugă amidonul şi se amestecă bine.
Taie păstaia de vanilie în 2, răzuie cu lama unui cuţit seminţele şi adaugă-le la amestecul de gălbenuşuri.
Pune laptele la încălzit până aproape de punctul de fierbere împreună cu păstaia de vanilie. Când este fierbinte toarnă-l în fir subţire peste gălbenuşuri (fără păstaie). Acoperă crema cu folie alimentară şi da-o la frigider la răcit.
Bate albuşurile bine împreună cu cele 150g de zahăr tos, apoi împarte-le în boluri mai mici acoperite şi pune-le la baie de aburi pentru câteva minute.
Lasă-le apoi în bol să se răcească.
Topeşte restul de 220g de zahăr şi formează în ce formă doreşti "grătare" de zahăr ars.
Serveşte albuşurile în forme individuale cu creme anglaise, deasupra aşează coşuleţele de zahăr topit şi presară fulgi de migdale.
Mod de servire
Laptele de pasăre poate fi servit oricând.
sursa: culinar.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!