Retrospectiva lunii ianuarie
După ce l-a împușcat pe Vadim, l-a pus cu fața pe asfalt încercând să-l aresteze
Chiar în prima zi a anului 2012, un tânăr din satul Pârâta a fost împuşcat de către un militar rus de la postul trilateral al forţelor de pacificare nr. 9, de lângă Vadul lui Vodă. Potrivit pacificatorilor, şoferul a ignorat în câteva rânduri solicitarea de a opri, a tamponat bariera de control şi semnul „Stop”. Şeful postului a tras câteva focuri de armă de avertizare din pistolul mitralieră din dotare şi apoi în direcţia automobilului. În consecinţă, tânărul aflat la volanul automobilului a fost grav rănit, fiind transportat la Spitalul de Urgenţă din Chişinău. După câteva ore acesta a decedat.
De curând, militarul rus care l-a omorât pe Vadim Pisari a fost declarat nevinovat.
Ion Macovei
Editorial
„Dacă ţi-i drag Gr. Vieru, eşti un bădăran şi un nespălat!”
Moto: „Dacă diavolul se travesteşte în bou, să-l pui la plug” (Grigore Vieru, Aforisme)
… De când a intrat în solda lui Filat, antiromânismul jurnaliugii stataliste a căpătat dimensiuni paranoice. Ura lui faţă de moldovenii care se identifică drept români e atât de mare încât l-a orbit, i-a paralizat treaza judecată. Astfel, vinerea trecută el debita că RM nu are în general elite intelectuale, iar cele care există… „poartă ciorapi albi peste picioarele cu tălpi înnămolite de gunoi de grajd secular”. Semnul distinctiv prin care îi poţi identifica pe aceşti intelectuali (…plini de baligă), ne sugerează el, este următorul: „ei îl iubesc pe Grigore Vieru”…
…Aşadar, dacă ţi-i drag Grigore Vieru, eşti „xenofob”, „naţionalist”, „incult” ş.a.m.d. Iată, potrivit lui, care sunt caracteristicile de bază, semnele distinctive prin care pot fi identificaţi intelectualii proromâni din RM (care îl iubesc pe Grigore Vieru): 1. Au urechi şi unghii murdare; 2. Au baligă de vacă lipită de tălpi; 3. Se ung cu vazelină pe subţiori fiindcă-i mai ieftină; 4. Nu-şi fac baie nici o dată pe lună; 5. Îşi curăţă urechile cu acul, din care cauză rămân proşti şi surzi; 6. Îşi schimbă chiloţii doar din Paşti în Paşti; 7. Nu poartă batiste de nas; 8. Când intră undeva, îşi reazemă ciorapii de perete…
Dacă identificaţi măcar o singură caracteristică din acestea – să zicem, daţi de un individ cu unghiile şi urechile murdare! -, fiţi siguri că individul e intelectual proromân şi îl iubeşte pe Grigore Vieru…
Constantin Tănase
Investigație
EXCLUSIV în TIMPUL: „Mafia paşapoartelor” controlată de Birștein – o crimă odioasă contra Moldovei
TIMPUL a intrat în posesia unor contracte dintre Birştein şi RM, ce deconspiră în parte geneza „mafiei paşapoartelor”- una din cele mai odioase crime comise de elita politică a RM faţă de cetăţenii care le-au încredinţat votul, rămaşi flămânzi şi săraci. (…) Furtul direct din buzunarele oamenilor a început la 1 august 1995, prin semnarea unui acord adiţional la contractul din decembrie 1993. (…) Astfel, dacă guvernul Muravschi a tipărit peste 5 mln. de paşapoarte, care ne-ar fi ajuns pentru 38 de ani, cu doar 1,02 USD pentru o bucată, guvernul Sangheli acceptă condiţii în care un paşaport nu poate să coste mai puţin de 10 USD. De aici se vede că preţul paşapoartelor moldoveneşti a fost sporit până la exagerare cu acordul autorităţilor…
Pavel Păduraru
Comentariu
Roșca, Plugaru și Tulbure – feţele NECURATE ale liderilor Revoluţiei AŞA-Ş-AŞA
În contextul seriei de proteste lansate de liderii CACD, materialul reprezintă o scurtă retrospectivă a biografiilor lui Iurie Roșca, Anatol Plugaru și Alexei Tulbure. „Riscând 15 ani de pârnaie pentru escrocherie, se pare că Plugaru l-ar susţine şi pe dracul, dacă acesta ar putea schimba guvernarea şi pe procurorul general şi i-ar clasa dosarul. Pentru că nu poate să se gândească la problemele săracilor un om bănuit de deposedarea mai multor persoane la fel de necăjite de sume impunătoare de bani”, nota atunci Pavel Păduraru, cu referire la Plugaru.
Pavel Păduraru
Omul săptămânii
Florin Piersic, actor de teatru şi film
În ultimii ani, Florin Piersic, sărbătoritul lunii ianuarie, a vizitat de mai multe ori Chişinăul, unde s-a întâlnit cu publicul basarabean şi a stabilit cu el o relaţie caldă, stabilă. În 2012 Florin Piersic a avut o serie de spectacole care s-au desfășurat cu sala plină. Mai mult decât atât, după ce a anunțat în nenumărate rânduri că-și dorește cetățenia R. Moldova, printr-un decret prezidențial semnat de Nicolae Timofti, Piersic a devenit cetățean al Moldovei.
Declarații
Vrabia mălai visează…
„Nu există niciun fel de îndoială că 2012 va deveni ultimul an al puterii distrugătoare şi uzurpatoare a Alianţei şi primul an al puterii cu adevărat a poporului, a noului curs economic al Moldovei”. (Din adresarea PCRM către R. Moldova)