CSI / RusiaInternațional

Reuters: După Iran, Arabia Saudită se pregăteşte să-şi reia relaţiile cu Siria. WSJ: Negocierile au fost mediate de Rusia

Siria şi Arabia Saudită au convenit să îşi redeschidă ambasadele după ce au întrerupt legăturile diplomatice în urmă cu mai mult de un deceniu, au declarat pentru Reuters trei surse informate despre acest lucru, un demers ce ar marca un pas înainte pentru Damasc în revenirea sa în rândul ţărilor arabe. Informaţia este publicată şi de „The Wall Street Journal”, care citează oficiali saudiţi şi sirieni şi care susţine că negocierile au fost mediate de Rusia, scrie News.ro.

Contactele dintre Riad şi Damasc au luat avânt după acordul istoric de restabilire a legăturilor dintre Arabia Saudită şi Iran, regimul de la Teheran fiind un aliat-cheie al preşedintelui sirian Bashar al-Assad, a declarat o sursă regională care are relaţii cu Damascul.

Restabilirea legăturilor dintre Riad şi Damasc ar marca cea mai semnificativă evoluţie de până acum în demersurile statelor arabe de a normaliza legăturile cu Bashar al-Assad, liderul care a fost evitat de multe state occidentale şi arabe după începerea războiului civil din Siria în 2011, scrie Reuters.

Cele două guverne ”se pregătesc să-şi redeschidă ambasadele după Eid al-Fitr”, sărbătoarea musulmană din a doua jumătate a lunii aprilie, a declarat pentru Reuters o a doua sursă regională care are relaţii cu Damascul.

Decizia a fost rezultatul unor discuţii purtate în Arabia Saudită de un oficial sirian cu rang înalt din serviciile de informaţii, potrivit uneia dintre sursele regionale şi unui diplomat din Golf.

Această evoluţie aparent bruscă ar putea indica faptul că acordul dintre Teheran şi Riad, încheiat în urmă cu două săptămâni, joacă un rol şi în alte crize din regiune, unde rivalitatea lor a alimentat conflicte, inclusiv războiul din Siria.

EMIRATELE ARABE UNITE L-AU PRIMIT ÎN VIZITĂ PE BASHAR AL-ASSAD

Statele Unite şi câţiva dintre aliaţii lor regionali, inclusiv Arabia Saudită şi Qatarul, conduse de sunniţi, au susţinut o parte dintre rebelii sirieni. Assad a reuşit însă să învingă insurgenţa în cea mai mare parte a Siriei datorită Iranului şiit şi Rusiei.

Statele Unite, un aliat al Arabiei Saudite, s-au opus demersurilor ţărilor din regiune de a normaliza legăturile cu Assad, invocând brutalitatea guvernului său în timpul conflictului şi necesitatea de a vedea progrese în direcţia unei soluţii politice.

Siria a fost suspendată din Liga Arabă în 2011 ca răspuns la represiunea brutală a protestelor de către Assad.

Însă de curând, Emiratele Arabe Unite, un alt partener strategic al SUA, a deschis calea normalizării contactelor cu Assad, primindu-l la Abu Dhabi împreună cu soţia sa. Emiratele Arabe Unite şi-au redeschis ambasada la Damasc în 2018, argumentând că ţările arabe au nevoie de o prezenţă mai mare în rezolvarea conflictului sirian.

EMISARUL LUI BASHAR AL-ASSAD A STAT ZILE ÎNTREGI LA RIAD

În ceea ce o priveşte, Arabia Saudită a acţionat mult mai prudent.

Diplomatul din Golf cu care a vorbit Reuters a declarat că oficialul de rang înalt al serviciilor de informaţii siriene ”a stat zile întregi” la Riad şi că s-a ajuns la un acord pentru redeschiderea ambasadelor ”foarte curând”. Una dintre sursele regionale l-a identificat pe oficial ca fiind Hussam Louqa, omul care conduce comitetul de informaţii al Siriei, şi a declarat că discuţiile au vizat securitatea la graniţa Siriei cu Iordania şi contrabanda cu captagon, o amfetamină din Siria pentru care există o piaţă înfloritoare în Golful Arab.

Ministrul saudit de externe, prinţul Faisal bin Farhan Al Saud, a declarat la începutul acestei luni că un acord cu Assad ar putea duce la revenirea Siriei în Liga Arabă, dar că în prezent este prea devreme pentru a discuta despre un astfel de pas.

Diplomatul a declarat că discuţiile siriano-saudite ar putea deschide calea pentru un vot de ridicare a suspendării Siriei din organizaţie cu ocazia următorului summit arab, care este aşteptat să aibă loc în Arabia Saudită în aprilie.

Însă în timp ce Assad se bucură de reînnoirea contactelor cu statele arabe care altădată îl evitau, sancţiunile americane rămân un factor de complicaţie major pentru ţările care încearcă să-şi extindă legăturile comerciale.

Biroul de comunicare al guvernului saudit, Ministerul de Externe al regatului şi guvernul sirian nu au răspuns la solicitările Reuters de a comenta aceste informaţii. Sursele au vorbit sub rezerva anonimatului din cauza sensibilităţii subiectului, precizează agenţia de ştiri.

WSJ: RUSIA A MEDIAT NEGOCIERILE

La rândul său, cotidianul economic american The Wall Street Journal scrie că, într-un context în care geopolitica Orientului Mijlociu se schimbă, Arabia Saudită şi Siria se apropie de un acord de restabilire a legăturilor diplomatice în urma unor negocieri mediate de Rusia, potrivit unor oficiali saudiţi şi sirieni familiarizaţi cu discuţiile. 

Au fost runde de discuţii la Moscova şi Riad în ultimele săptămâni, au declarat oficialii cu care au vorbit jurnaliştii de la WSJ. Guvernul rus a intermediat un acord preliminar atunci când Bashar al-Assad a vizitat Moscova săptămâna trecută, au declarat oficiali din Arabia Saudită, Siria şi din alte ţări arabe implicate. De asemenea, oficiali sirieni de rang înalt au vizitat Arabia Saudită în ultimele săptămâni.

Foto: kremlin.ru
Foto: kremlin.ru

Alte ţări arabe, precum Oman şi Iordania, au sprijinit, de asemenea, apropierea dintre Damasc şi Riad, au declarat oficiali arabi familiarizaţi cu discuţiile.

După acordul intermediat de China între Arabia Saudită şi Iran pentru reluarea legăturilor lor diplomatice, apropierea dintre Damasc şi Riad, dacă se va materializa, ar lăsa din nou SUA pe margine în ceea ce priveşte o altă evoluţie majoră din Orientul Mijlociu, comentează The Wall Street Journal.

Sursele cotidianului american nu dau totuşi foarte sigură o înţelegere între Riad şi Damasc. Negociatorii urmăresc să încheie un acord înainte de o potenţială vizită a ministrului saudit de externe Faisal bin Farhan la Damasc, după sărbătoarea musulmană Eid al-Fitr, la sfârşitul lunii aprilie. Dar ei au avertizat că discuţiile ar putea, totuşi, să eşueze.

Televiziunea de stat saudită, citând o sursă din cadrul Ministerului de Externe, a anunţat joi seară că au început negocieri cu Siria pentru a relua oferirea serviciilor consulare necesare pentru ambele ţări.

O NOUĂ LOVITURĂ DATĂ AMERICII DE PRINŢUL MOŞTENITOR SAUDIT

Principalul obiectiv al negocierilor dintre Arabia Saudită şi Siria ar fi legat de securitate, au declarat consilieri guvernamentali sirieni. Regatul saudit vrea să rezolve problema cetăţenilor săi care au fost capturaţi după ce s-au alăturat grupărilor jihadiste implicate în războiul civil din Siria. La rândul său, Damascul caută ajutorul Riadului pentru a întrerupe finanţarea şi recrutarea facţiunilor fundamentaliste care luptă în Siria.

Pe de altă parte, orice acord între Arabia Saudită şi Siria, intermediat de Rusia, ar reprezenta o altă mişcare diplomatică spectaculoasă a prinţului moştenitor saudit, Mohammed bin Salman. În vârstă de 37 de ani, el conduce de facto regatul bogat în petrol, tatăl său, regele Salman, fiind în vârstă.

MBS, cum i se mai spune prinţului moştenitor saudit, a resetat relaţiile cu Washingtonul, care mult timp a fost protectorul saudiţilor în Golful Persic, şi a dezvoltat legături mai strânse cu Vladimir Putin şi cu liderul chinez Xi Jinping de la începutul războiului din Ucraina.

Prinţul Mohammed s-a confruntat cu izolarea diplomatică timp de câţiva ani după ce agenţi saudiţi l-au ucis pe jurnalistul Jamal Khashoggi la Istanbul, într-o operaţiune despre care comunitatea de informaţii americană a conchis că a fost ordonată de el, reaminteşte WSJ.

Prinţul saudit a folosit războiul din Ucraina ca pe o oportunitate de a forja o politică externă independentă, care să valorifice statutul Arabiei Saudite de cel mai mare exportator de petrol din lume.

Foto: Twitter
Foto: Twitter

SUA PIERD INFLUENŢĂ ÎN ORIENTUL MIJLOCIU

Medierea între Arabia Saudită şi Siria consolidează prezenţa Rusiei în Orientul Mijlociu. În ceea ce priveşte SUA, acordul este un memento al faptului că, deşi rămâne forţa militară şi diplomatică predominantă în Orientul Mijlociu, influenţa sa acolo este în declin, arată WSJ.

Orientul Mijlociu a suferit o realiniere dramatică în ultimii ani. Saudiţii au rezolvat o dispută diplomatică cu Qatarul, ţările din Golful Persic au început să lase deoparte diferendele de lungă durată cu Turcia, iar conflictele din Libia, Yemen şi Siria s-au răcit în mare parte.

Statele Unite rămân angajate în regiune în încercarea de a intermedia un acord de normalizare între Israel şi Arabia Saudită, dar există obstacole mari.

”După pactul dintre Arabia Saudită şi Iran şi acum o posibilă apropiere între Siria şi regat, SUA sunt din ce în ce mai mult marginalizate din punct de vedere diplomatic”, a declarat Fabrice Balanche, profesor asistent specializat pe Orientul Mijlociu la Universitatea Lyon din Franţa. ”Naţiunile din Orientul Mijlociu fac pace fără Washington”, remarcă expertul.

CE CÂŞTIGĂ BASHAR AL-ASSAD

Pentru Assad, un acord cu Arabia Saudită ar fi una dintre demonstraţiile că a câştigat un război civil distrugător – care a durat de 11 ani – nu doar împotriva rebelilor, ci şi împotriva unei serii de actori internaţionali, inclusiv SUA şi Arabia Saudită, care au cerut înlăturarea sa de la putere.

În plus, Bashar al-Assad s-a folosit de cutremurul devastator din nordul ţării de luna trecută pentru a face presiuni în vederea normalizării relaţiilor diplomatice, vizitând Omanul şi Emiratele Arabe Unite în ultimele săptămâni.

Dar el rămâne un paria în cea mai mare parte a lumii, existând dovezi copleşitoare că a folosit arme chimice asupra sirienilor şi a supervizat uciderea a zeci de mii de civili, menţionează WSJ.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *