Reuters: Imprevizibilul Putin își calculează cu harta în față următoarea mișcare în Ucraina
Următoarele mișcări ale președintelui Putin sunt foarte greu de anticipat. În pofida sancțiunilor occidentale ce afectează economia rusă, el deține în continuare puterea absolută la Moscova. Chiar în condițiile angajamentelor de la Minsk, încălcate deja de separatiștii care au continuat ofensiva împotriva trupelor ucrainene și după ce au promis că vor respecta armistițiul, Putin are alternativa de a permite acestora să cucerească noi teritorii în Ucraina cu ajutorul armelor furnizate de armata rusă, armata ucraineană dovedind până în prezent că este neputincioasă în fața lor. De altfel, autoritățile de la Kiev se tem acum de o iminentă ofensivă pe coasta Mării Azov, zona care, dacă ar fi cucerită de insurgenți, ar oferi Rusiei un coridor terestru către Crimeea.
Totuși, există și păreri că liderul de la Kremlin ar fi mai degrabă interesat nu să cucerească Ucraina, ci să mențină această țară într-o situație de destabilizare perpetuă, care să o îndepărteze de integrarea euro-atlantică. ‘Vladimir Putin vrea ca Ucraina să nu facă parte din Europa și el reușește’ în acest demers, a subliniat duminică senatorul republican John McCain.
‘Toate opțiunile sunt deschise’, apreciază un diplomat occidental acreditat la Moscova, a cărui identitate nu este dezvăluită de Reuters. ‘Ce îl interesează pe Putin în final este să rămână la putere și el va face totul să-și atingă acest obiectiv’, susține sursa citată.
Dar unii oficiali europeni cred că Putin are ambiții ce privesc și alte zone ale fostei Uniuni Sovietice. Astfel, ministrul britanic al apărării, Michael Fallon, a declarat săptămâna trecută că Rusia este ‘în prezent un pericol real’ pentru cele trei state baltice, Lituania, Letonia și Estonia, în timp ce un raport al parlamentului britanic avertiza că Uniunea Europeană a intrat complet nepregătită în criza ucraineană.
Ieșind din contextul european, Putin contestă ceea ce consideră a fi hegemonia Statelor Unite și actuala ordine mondială construită în jurul intereselor Washingtonului, liderul rus fiind de părere că SUA impun celorlalți standarde pe care nici ele nu le respectă.
În acest timp, părerea dominantă la Moscova este că evoluțiile din Ucraina sunt rezultatul faptului că statele occidentale nu au înțeles temerile și interesele Rusiei în zona ei de influență din perioada Războiului Rece, în special în ce privește extinderea NATO. O altă consecință a acestui fapt este orientarea către o conducere de mână forte în Rusia, unde democrația și valorile occidentale au ajuns să fie dezavuate, explică Serghei Karaganov, director al Council for Foreign and Defence Policy, un centru rus de analiză politică.
‘După ce a câștigat Războiul Rece, acum toată Europa îl pierde’, iar continentul european ‘intră divizat într-o nouă etapă a relațiilor internaționale, marcată din nou de confruntare și chiar de riscul unui război’, scria săptămâna trecută acest analist rus în cotidianul Rosinskaia Gazeta. Drept urmare, el împărtășește părerea lui Putin că în contextul actual, pentru a diminua riscul de escaladare a conflictului ucrainean, Europa este cea care trebuie să facă concesii.
Sursa: agerpres.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!