Internațional

Revistă franceză amendată după ce a publicat cuplul prezidențial în costum de baie

"Am fost obligaţi la plata a 2.000 de euro în loc de 30.000, aşa cum ceruse reclamanta’, a declarat redactorul şef al hebdomadarului VSD, Philippe Labi, arătându-se puţin surprins de faptul că publicarea unor fotografii atât de banale a putut să declanşeze un proces în justiţie.
Potrivit acestuia, fotografiile au fost făcute în această vară în timpul vacanţei preşedintelui francez Francois Hollande şi a actualei sale partenere de viaţă Valerie Trierweiler la reşedinţa de vară a preşedintelui Franţei, Fort de Bregancon, nu departe de Coasta de Azur. ‘Sunt fotografii obişnuite de vacanţă. Noi la vremea respectivă le-am fotografiat la fel în costume de baie pe cuplurile prezidenţiale Chirac şi Sarkozy şi ne-am îngrijit întotdeauna ca în imagini să nu apară nimic nepotrivit’, a mai spus el.

Surse din anturajul Primei Doamne a Franţei susţin însă că fotografiile au fost ‘sustrase unui fotograf şi că acestea nu erau destinate să fie publicate’.

Instanţa a decis, conform avocatului dnei Trierweiler, Frédérique Giffard, că legea a fost încălcată de două ori în acest caz: nu au fost respectate drepturile de autor şi s-a produs o intruziune în viaţa privată.

‘Diferenţa între VSD şi Paris Match (care a publicat de asemenea fotografii cu cuplul prezidenţial în costume de baie) este că noi am pus imaginile pe copertă, iar cei de la Paris Match le-au ascuns în interiorul revistei’, a explicat Philippe Labi.

În decizia judecătorească se menţionează că nu exista necesitatea publicării fotografiilor cu Valerie Trierweiler la plaja din Breganson Fort, în scopul unei pretinse informări a publicului. În plus, judecătorii au considerat că fotografiile nu sunt chiar inofensive pentru reputaţia Primei Doamne, care nu şi-a dat acordul niciodată să pozeze dezbrăcată în vreo revistă. AGERPRES 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *