Actualitate

(Revista presei) Deputat RUS acuză AMBASADA MOLDOVEI că a vândut numere DIPLOMATICE

Membrul Comitetului pentru afacerile CSI şi legături cu compatrioţii, Roman Hudiakov (Partidul Liberal Democrat al Federației Ruse) a acuzat Ambasada Republicii Moldova la Moscova de vânzarea ilegală a numerelor de înmatriculare diplomatice, pe care poliția rutieră din Federația Rusă a eliberat reprezentanței diplomatice moldovenești.

Deputatul a adresat o interpelare oficială Ambasadorului moldovean, Andrei Galbur, în care solicită verificarea situației privind eliberarea neautorizată a plăcuțelor de înmatriculare diplomatice.

„Solicit efectuarea unei verificări suplimentare cu privire la vânzarea ilegală a plăcuțelor de înmatriculare diplomatice pentru persoane care nu au nicio legătură cu serviciul diplomatic”, a scris Hudiakov.

Deputatul rus a văzut pe străzile Moscovei două automobile de marcă Bentley Continental GT, unul de culoarea albastră, și altul de culoarea bordo cu numere de înmatriculare 147 Т О16 și 147 Т О15. Asta în timp ce, conducerea Ambasadei folosește mașini mai puțin scumpe – Mercedes Benz S-Class și BMW Seria 5.

Nicio altă Ambasadă nu are în dotarea Bentley Continental cu valoare de aproape 500 mii de dolari. „Am îndoieli fondate că proprietarii acestor mașini folosesc legal numere de înmatriculare,” a declarat Hudiakov.
 
Sursa: unimedia.md citând izvestia

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *