Actualitate

REVOLUȚIE ÎN MEDICINĂ // Virusul HIV poate fi învins timp de aproximativ șase luni

Descoperirea, dezvăluită în cadrul celei de-a 25-a ediţii a Conferinţei pentru Retrovirus şi Infecţii Oportuniste care a avut loc la Boston, în Statele Unite, a furnizat un indiciu cu privire la strategiile prin care se încearcă realizarea unei remisii virale de durată fără ajutorul medicamentor în cazul persoanelor infectate cu HIV.

Studiul, susţinut parţial de Institutul american de alergii şi boli infecţioase (NIAID), s-a concentrat pe rezervorul viral – populaţiile de celule infectate care se comportă ca o infecţie latentă ce se poate reactiva după o perioadă când terapia supresoare este întreruptă.

„HIV excelează la evitarea sistemului imunitar ascunzându-se în unele celule imunitare”, a explicat directorul NIAID, Anthony S. Fauci. ”Virusul poate fi suprimat până la niveluri foarte scăzute cu ajutorul terapiei antiretrovirale, însă îşi revine rapid dacă o persoană întrerupe medicaţia prescrisă”, a completat acesta.

„Descoperirea acestei cercetări aflată în stadiu incipient oferă o dovadă suplimentară potrivit căreia este posibilă remisia virală de lungă durată fără ajutorul medicamentelor”, a adăugat Fauci.

În cadrul studiului, echipa de oameni de ştiinţă de la Beth Israel Deaconess Medical Center (BIDMC) a infectat 44 de maimuţe rhesus cu virusul simian al imunodeficienţei (SHIV), un virus asemănător cu HIV uman utilizat de obicei în studiile pe primate.

Ulterior, în timpul fazei acute a infecţiei, cercetătorii au iniţiat tratamentul antiretroviral (ART) administrat zilnic pentru suprimarea sub nivelurile detectabile ale virusului.

După 96 de săptămâni de tratament, maimuţele au fost împărţite în patru grupuri egale şi a fost continuată administrarea ART pentru încă 16 săptămâni pentru a se afla dacă o combinaţie alcătuită din anticorp cu spectru larg de neutralizare pentru HIV şi un compus pentru stimularea sistemului imunitar poate reduce rezervorul viral în timp ce replicarea virusului era controlată prin ART.

După întreruperea administrării ART, virusul a revenit, după o perioadă medie de 21 de zile, în sângele tuturor maimuţelor care nu au primit anticorp cu spectru larg de neutralizare pentru HIV sau stimulent pentru sistemul imunitar. În cazul a şase dintre cele 11 primate care au beneficiat de terapia combinată s-a observat o reapariţie a virusului după o perioadă medie de 112 zile, iar la celelalte cinci primate virusul nu s-a reactivat timp de cel puţin 168 de zile.

„Descoperirile noastre sugerează că este posibilă dezvoltarea intervenţiilor pentru activarea şi eliminarea unei fracţiuni a rezervorului viral”, a declarat Dan Barouch, cercetător şef în cadrul studiului.

Spre deosebire de terapia antiretrovirală care trebuie administrată zilnic, anticorpii HIV au efect mai lung, iar terapia promite să contribuie la dezvoltarea unor terapii şi modalităţi de prevenire eficiente contra HIV, au notat oamenii de ştiinţă.  

Sursa: agerpres.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *