Actualitate

Rezultatele Recensământului vor fi făcute publice la începutul anului viitor

Într-un comunicat de presă al Guvernului se menționează că Pavel Filip este optimist în ce privește procesarea datelor Recensământului în termen. „Sper că lucrurile au revenit în albia normalității și ne vom mișca mai rapid. La ședința trecută am aprobat Planul calendaristic cu finalizarea introducerii și validării datelor până pe 31 decembrie 2016 și publicarea acestora în primul trimestru al anului 2017”, a spus Pavel Filip.

Potrivit datelor executivului, au fost introduse și codificate mai mult de 50% din numărul total de chestionare, care sunt actualizate o dată la două săptămâni. Bugetul de 8,2 de milioane de lei, planificat pentru anul 2016, a fost utilizat în proporție de 30%. Totodată, membrilor Comisiei le-au fost comunicate acțiunile procedurale care vor spori eficiența de prelucrare a datelor statistice, fapt ce va mări gradul de credibilitate în utilizarea lor de către instituțiile interesate.

La viitorul Recensământ datele urmează a fi colectate în mod electronic, ceea ce este mult mai rapid și mai eficient. 

Timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *