Actualitate

Rezultatul alegerilor parlamentare este practic cunoscut

Potrivit lui, anul acesta puterea va fi câștigată la scrutinul parlamentar de către democrați și socialiști. Alexei Tulbure susține că actualmente Comisia Electorală Centrală nu este independentă, iar noul sistem electoral mixt elimină orice șansă de câștig a unui candidat din partea opoziției în circumscripțiile uninominale.

Analistul susține că nu vrea să descurajeze forțele de opoziție, dar nici nu poate să nu recunoască niște adevăruri. „Ce să facă? Trebuie de luptat, trebuie de legitimizat aceste alegeri cât mai mult pentru că în condițiile instituțiilor controlate politic și al sistemului mixt, aceste alegeri nici alegeri nu pot fi numite. Respectiv, șansele de câștig sunt puține”, susține fostul ambasador.

Totodată, Alexei Tulbure susține că dacă europenii se vor dezamăgi total de actualul Guvern al Republicii Moldova, șansele acestei guvernări să se bucure de rezultatul viitoarelor alegeri sunt minime pentru că o guvernare care nu are susținere pe interiorul țării și din exterior, nu poate să se mențină la putere. „Opoziția are șanse, dar nu în aceste alegeri, organizate așa cum are de gând Plahotniuc să le organizeze”, a continuat analistul.

Sursa: ipn.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *