Bună Dimineața

RM și integrarea în omăt

24 de ore de ninsoare, asezonate cu un pic de viscol, au fost de ajuns ca întreaga țară să zacă paralizată sub omăt, iar populația republicii să se miște doar pe cărările desenate cu lopata prin troiene de cei câțiva cetățeni care nu au uitat cum se mânuiește această unealtă demodată. Spre deosebire de mofturoșii oficiali de la Bruxelles, care bagă de vină ba corupția, ba instabilitatea economică și politică, iarna a îmbrățișat, cu relele și bunele ei, Moldovioara întreagă. Unde mai găsește coana zăpezilor așa un spațiu în care covorul de gheață pe care îl așterne peste urmele de asfalt să dăinuie de la prima ninsoare până când dă colțul ierbii? Sau guvernanți pe care sosirea ei să îi surprindă și în miezul lui decembrie?

Râd și renii lui Moș Crăciun când văd câtă agitație, ședințe de guvern, măsuri fără efect și haos apar pe piciorul nostru de plai după ce primii fulgi ating solul fertil al patriei moldave. Pentru că ninsoarea nu mai e de mult un fenomen natural în R. Moldova, ci unul politico-mediatic, ea nu mai vine însoțită de aromă de cozonaci și chiote de copii la săniuș, ci de damf electoral și șansa ratingurilor ridicate la televiziune pentru oamenii de zăpadă ai politicii de la Chișinău.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *