Rodica Verbeniuc: „Nu mă apuc decât de lucruri pe care le simt”

– Dragă Rodica, am remarcat cu câtă grijă ţi-ai salvat documentul la care lucrai. Ce faci atunci când nu poţi recupera ceva în viaţă?
– În computer mi-am pus opţiunea salvării automate a fişierelor… În viaţă mă ghidez de principiul că inclusiv şansele ratate sunt pagini ale istoriei noastre. Privesc înainte şi învăţ din paşii făcuţi sau nefăcuţi într-un moment anume. Altminteri, rişti să adopţi o atitudine distructivă faţă de propria persoană. Un eşec e şi acela un rezultat. În plus, se mai întâmplă ca timpul să demonstreze că, dacă n-ai fi ratat ceva în trecut, nu ţi s-ar fi deschis o altă uşă, mai bună.

– Când s-a deschis pentru tine uşa Moldcell?
– În iunie 2001. E un miracol că sunt atât de „statornică” – cred că n-am observat cum au trecut aceşti aproape zece ani graţie diversităţii pe care mi-o oferă munca mea, fiind un domeniu în permanentă dezvoltare. Dau dreptate teoriilor, potrivit cărora trebuie să-ţi schimbi locul de muncă măcar odată la cinci ani. În cazul meu însă, funcţia a fost cea care s-a îmbogăţit şi s-a extins. Or, sunt o fire dinamică, mereu în căutare, şi-mi plac provocările. Nu mă inspir nici măcar din propriile documente sau din proiectele ce sunt reiterate an de an. De fiecare dată pornesc la drum cu întrebarea: ce poate fi schimbat pentru a aduce un suflu nou, pentru a atribui o nouă valoare?

– Cum ai reuşit să afirmi conceptul de Responsabilitate social-corporativă?
– Acest concept este unul relativ nou, iar Moldcell deţine pionieratul în domeniu în RM. Ideea de bază pe care am încercat s-o promovăm e că un business durabil este un business corect, cinstit şi responsabil social, şi aceasta am demonstrat-o prin exemplul propriu. M-am implicat – şi am muncit pentru a-i implica şi pe alţii, fiind o perioadă şi preşedinta reţelei de coordonatori a acestei structuri – pentru că mi-e foarte aproape sufleteşte. Vreau să schimbăm în bine societatea, să ajutăm cât mai mulţi oamenii. E adevărat că mereu trebuie să facem diferenţă între caritate şi responsabilitate socială. Tocmai de aceea, atunci când mergem în teritoriu pentru un anume proiect, efortul mare e să oferim transfer de cunoştinţe. Donatorii nu pot aloca bani la infinit, dar instruirea rămâne. Acesta a şi fot motivul din care, în proiectul „Educaţie pentru toţi”, bunăoară – susţinut de Ministerul Educaţiei şi de Fondul catalitic fiduciar, şi care presupunea renovarea de grădiniţe pentru copii sau centre comunitare pentru localităţile rurale – a existat şi componenta de instruire. Am organizat, împreună cu Centrul de Comunicare, Management şi Business, traininguri pentru educatori. Un alt proiect „de suflet” a fost campania „Împreună”, realizată în comun cu UNICEF. Scopul ei a fost să le amintim părinţilor să-şi mângâie copii, să le citească, să de joace cu ei şi să descopere lumea împreună cu ei. Într-un spot al campaniei am apărut şi eu împreună cu fetiţa cea mai mare. Am făcut-o pentru că, vă ziceam, pot valorifica ceva atunci când simt din interior.

– Vrei să spui că ideile tale se nasc mai mult intuitiv, decât raţional?
– Este o combinaţie dintre acestea două. Sunt o romantică sentimentală cu picioarele pe pământ şi cu simţ pragmatic.

– Eşti bună pentru funcţia de prim-ministru…
– Nu cred, deşi suntem născuţi în aceeaşi zi cu dl Filat. Taurul este un semn al Pământului şi recunosc că prefer să ţin sub control situaţia.

– Ce domină, totuşi, în Rodica Verbeniuc, despre care mulţi spun că este extrem de exigentă, iar uneori chiar te numesc „doamna de fier”?
– Nu mi se pare potrivit calificativul. Mai multă lume mi-a şi spus că este o impresie aparentă, care dispare imediat ce mă cunosc mai aproape. Impresia se bazează pe faptul că sunt exigentă, organizată, deseori directă. Dar sunt la fel şi cu mine însămi – nu eşti în drept să le ceri altora performanţe, dacă nu ai cerinţe similare faţă de propria-ţi persoană.

– În paralel şi în pofida acestei imagini, în 2009 revista „Aquarelle” te-a desemnat „Mămica anului”, iar în 2010 ai fost nominalizată pentru „Femeia anului”…
– Toate concursurile şi topurile sunt subiective şi relative. Oricum, le mulţumesc tuturor celor care m-au votat pe Internet, a fost o surpriză plăcută. În 2009… cred că multe femei au putut fi „Mămica anului”. Poate că m-au ales pe mine pentru că nu prea am stat în concediu de maternitate. Dar cunosc multe femei care reuşesc şi să lucreze, şi să dea naştere unui copil. Important e să ştii să te organizezi, să delegi din responsabilităţi. Plus ajutorul care vine fie de la colegii de serviciu, fie de la soţ, bunică sau bonă. Pe mine însă m-a ajutat şi farmecul domeniului în care activez şi care este intelectual şi creativ prin definiţie. Graviditatea nu este un handicap – poţi să gândeşti -, iar tehnologiile ne permit să fim flexibile şi mereu pe fir.

– Unde se află fetele tale în schema zilei tale?
– Sunt nucleul vieţii mele. Împreună citim, modelăm, pregătim bucate. Când mă simt prea obosită să le citesc, ascultăm povestea audio – nu am renunţat la proces, i-am găsit alternativa… În weekend mergem la spectacole, pe timp frumos plecăm în afara oraşului. Am avut clipe când mă măcina gândul că nu sunt o mamă perfectă, că le ofer fetelor prea puţin timp. Acum însă ştiu că nu timpul oferit contează, ci calitatea şi consistenţa lui. Prezenţa fizică, bineînţeles, contează, dar mult mai important e ce le oferi atunci când eşti alături. Chiar şi alăptarea nu este doar un proces fiziologic. Cu prima fetiţă, veneam de la serviciu acasă ca s-o alăptez. Şi mai stăteam o oră cu ea – să comunicăm. Niciodată nu o să înţeleg sistemul american, când ţi se aduce copilul, tu îl alăptezi, după care bona ţi-l ia, iar tu revii la treburile tale.

– Cum ai negociat asta cu compania? Cred că puţine sunt firmele care îţi vor da două ore pe zi pentru a-ţi alăpta şi mângâia copilul…
– V-am zis că am fost o norocoasă că lucrez aici, unde maternitatea e privită aşa cum se cuvine, de fapt! Recent, la matineul de Revelion, am calculat că Moldcell, la circa 350 de angajaţi, are 226 de copii… Avem mămică care educă deja trei copii, una e gravidă cu al patrulea. Acest fapt se datorează şi atmosferei de siguranţă care domină, şi setului de beneficii care ţi se oferă.

– Soţul tău nu este gelos pe statutul tău atât de public?
– Păi, el aşa m-a şi cunoscut, în poziţie publică, aşa am fost şi la serviciile precedente. Dar e şi el mereu ocupat. Iar eu cred că sunt mai geloasă de fire.

– Culoarea violet are loc şi în garderoba ta, ori o laşi la serviciu?
– Este una din culorile care îmi place, mă prinde şi pe care, alături de verde, am purtat-o dintotdeauna. Prefer culorile aprinse şi admir, de fiecare dată, curcubeul… Recunosc că, atunci când am fost implicată în exerciţiul de rebranding al companiei, am fost puţin sceptică privind acceptarea rapidă a violetului de către clienţii noştri. Dar am înţeles foarte repede că această culoare va fi primită uşor, cu căldură, atunci când am început să enumerăm florile violete care înfloresc Moldova – liliacul, irişii, toporaşii, zambilele… Astăzi, violetul este asociat înainte de toate cu Moldcell, ceea ce vorbeşte şi de o campanie de comunicare corectă şi eficientă. Şi mă bucur că am reuşit.
– Noi îţi dorim ca, în noul an, toate să-ţi reuşească la fel de bine!

Timpul Suplimentul Femeia