Internațional

România, Finlanda, Israel și Turcia vor organiza împreună Campionatul de baschet în 2017

Celelalte grupe vor fi găzduite de Finlanda, Israel și Turcia, iar faza eliminatorie va avea loc în Turcia.

Competiția este programată în perioada 31 august — 17 septembrie 2017, iar meciurile din România vor avea loc în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca.

După anunțul oficial, președintele FR Baschet, Horia Păun, a declarat: „Este un lucru extraordinar pentru baschetul românesc și pentru România! Mai ales că este pentru prima dată în istorie când într-un oraș din țara noastră, respectiv în municipiul Cluj-Napoca, se vor desfășura meciurile uneia dintre grupele din prima faza a EuroBasket. Desigur, decizia de azi a Board-ului FIBA Europe ne onorează foarte mult, dar ne și obligă, fiind o provocare deosebită… Trebuie să ne prezentăm în toamna anului 2017 la cel mai înalt nivel, atât din punct de vedere organizatoric, cât și sportiv, și am convingerea că vom putea demonstra ca România poate organiza competiții baschetbalistice majore. Avem deja un plus de experiență la nivel organizatoric după ce în vara aceasta am reușit cu brio la Timișoara și Oradea să ne ridicam la standardele impuse de FIBA pentru EuroBasket Women 2015, primind aprecieri internaționale în acest sens, iar acum ne dorim să fim din nou la înălțime. Totodată, ne dorim să folosim această oportunitate cu semnificație istorică pentru a promova nu numai baschetul românesc, ci și Clujul și România în lume!”.

Spania, Lituania, Franța, Serbia, Grecia, Italia și Cehia, primele șapte clasate la Eurobasket 2015, au obținut calificarea la ediția de peste doi ani, precizează EFE.

Ucraina ar fi trebuit să găzduiască ediția din 2017 a competiției continentale, dar i-a fost retras acest drept din cauza crizei economice și a conflictului cu care se confruntă.

Sursa: Agerpres


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *