Economie

România investește un miliard de dolari pentru a scoate gazele din Marea Neagră și va fi cel mai mare producător din UE

La finalul anului 2026 ar trebui să putem folosi primele cantități de gaze scoase din Marea Neagră și să devenim, astfel, o țară independentă energetic.

Sunt declarații făcute de autorități la semnarea unei tranzacții uriașe, de un miliard de dolari, prin care compania de stat Romgaz preia partea americanilor de la Exxon din proiectul Neptun Deep. Este un zăcământ de gaze în care s-ar afla o cantitate suficientă pentru consumul nostru timp de opt ani.

Până la această tranzacție, proiectul de exploatare de gaze Neptun Deep, din largul Mării Negre, era împărțit egal între Exxon și OMV Petrom.

De acum, Romgaz preia de la Exxon tehnologia și contractele încheiate, dar OMV Petrom rămâne operatorul proiectului.

Nicolae Ciucă, premierul României: ”Demarăm procesul prin care nu mai târziu de 2026 gazele vor fi extrase din perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră, astfel să putem asigura necesarul de gaz pentru consum propriu și să putem asigura gaz și pentru vecinii noștri, atât din regiune și UE”.

Virgil Popescu, ministrul Energiei: ”Asistăm la prima cărămidă pentru independența energetică a României și la prima cărămidă a unuia dintre cele mai mari proiecte de investiții din România, cu investiții de miliarde de euro pentru extragerea de gaze”.

Zăcământul Deep Neptun asigură consumul de gaze al României pentru opt ani

Potrivit estimărilor specialiștilor, în Marea Neagră, în tot perimetrul Neptun, avem un zăcământ uriaș de gaze, în care ar fi o sută de miliarde de metri cubi de gaze.

Asta înseamnă consumul nostru pe opt ani. Odată extrase gazele din Neptun Deep, noua exploatare ar putea face din România cel mai important producător la nivelul Uniunii Europene.

Romgaz va finanța lucrările de explorare și de exploatare în proporție de 50% și va primi jumătate din gaz. Petrom finanțează și el cu 50% și va conduce proiectul, adică se va ocupa de transportul platformelor și de forajul propriu-zis, dar și de alte lucrări de explorări – de pildă, să contracteze elicoptere și avioane pentru echipele de operare a platformelelor din Marea Neagră.

Singurul proiect din istoria României de extragere de hidrocarburi de la mare adâncime

Contribuția fiecărei companii este estimată la cel mult două miliarde de euro pentru lucrările necesare de scoatere a primelor gaze.

Neptun Deep este singurul proiect din istoria României de extragere de hidrocarburi la mare adâncime din Marea Neagră, într-un perimetru care se întinde pe 7.500 km2, în care au fost deja amplasate opt sonde de explorare.

Pe de altă parte, în perimetrul din zona Midia – unde se află platformele Ana și Doina, pentru scoaterea gazelor de la mică adancime – ar trebui să avem primele cantități livrate în sistemul național în a două jumătate a anului.

Din zăcământul Ana se va putea extrage un miliard de metri cubi pe an, adică 10% din necesarul țării noastre și jumătate din cât importăm din Rusia.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Timpul.md şi pe TELEGRAM!


comentarii

  1. Nu e bine ca țara mea sași consume ultimele rezerve de petrol și gaze din EU, și ca ar fi cel mai mare producător ,Rușine tuturor Romanilor .
    Știri pu Stataliști ce-și vând țara in așa momente grele,8 ani de exploatare,de ce am mai intrat noi in EU? Sa nevanda și sa ne cumpere Primilor ocupanți al Europei ,Englejii ați ocupat America nu mai vorbim de Franța și Spania apoi de ce nu se împrietenește Rusia cu ei,.
    Pai avem gaz de la ruși însă nu și înțelepciune destula săi fi convins pe Ukraineni din 2008 ca li s-a cerut in mod civilizat ca Ukraaina nu-i a lor ci și a noastră.La Mărginenii au vrut sa fie cu Lupul satul și Oaia întreaga ,așa o sa fie la Moldova ,Plahotniuc a fost sa ne prezice și sa știm ca bărdăcuță se poate face dacă trebuie,și bravo lui,așa fura și eu și chiar mai mult, nu recunosc R.Moldova ca țara mea, ci o zona separatista mai scârboasă ca Transnistria, și Don Plahotniuc va propus și vouă unirea,însă nu avea cu cine rezolva.
    Dna Sandu e o sora de lui Zelensky ca de Merkeli și Evrei sunt aranjați pe scena,nu e normal un Moldovean sa voteze o femeie președinta in așa vremuri de conjuncturi și mai ales ținând cont de Istoria noastră a Romanilor de pan la Nistru.
    Politica e un lucru murdar mai ales in Zona Balcanica acolo unde nici nemți nici rușii nu înțeleg ca nu-s creștini și nici morala creștina nu exista cât la est atât și-n vest.

  2. Stai jos trol ivan. Nu ești în stare să gavarești coerent în română. Minus 1 pentru postare. Nu îți meriți kapeicile.
    Mai citește și altceva în afară de pravda.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *